România, în sferturile Campionatului European la tenis de masă feminin, după o victorie spectaculoasă cu Serbia

Autor: Andreea Năstase

Publicat: 16-10-2025 22:07

Article thumbnail

Sursă foto: autoinsurancedeal.org

Echipa feminină de tenis de masă a României s-a calificat joi în sferturile de finală ale Campionatului European 2025, după o întâlnire extrem de captivantă desfășurată pe parcursul a peste trei ore în sala din Zadar, Croația. Vicecampioanele europene en-titre au eliminat Serbia, cu scorul de 3-2.

Într-una dintre cele mai dramatice întâlniri ale competiției, trio-ul român Andreea Dragoman, Bernadette Szöcs și Elizabeta Samara a revenit de două ori, învingând echipa Serbiei formată din Sabina Šurjan, Aneta Maksuti și Izabela Lupulesku, iar victoria finală a fost obținută în meciul decisiv dintre Dragoman și Maksuti, scrie Mediafax.

Desfășurarea meciurilor:

Andreea Dragoman – Sabina Surjan 2-3 (11-5, 5-11, 11-7, 6-11, 10-12)

Bernadette Szocs – Aneta Maksuti 3-1 (6-11, 11-4, 11-4, 11-8)

Elizabeta Samara – Izabela Lupulesku 2-3 (13-11, 8-11, 11-5, 11-13, 5-11)

Bernadette Szocs – Sabina Surjan 3-0 (11-9, 13-11, 11-9)

Andreea Dragoman – Aneta Maksuti 3-2 (11-8, 8-11, 11-4, 10-12, 11-6)

Bernadette Szöcs, cea mai bine clasată româncă din ierarhia mondială, a recunoscut presiunea resimțită în momentele critice. „Nu a fost deloc ușor să merg la masă când scorul era 2-1 pentru adversare. Dar știam ce am de făcut și cât de important era să aduc aceste două puncte. Sunt mândră că am rămas încrezătoare și am reușit să joc bine”, a spus jucătoarea română, la finalul întâlnirii.

Despre meciul decisiv dintre Dragoman și Maksuti, Szöcs a adăugat: „Am avut multe emoții, dar am crezut că poate câștiga și am încercat să-i dau încredere. Sunt mândră că a reușit să câștige la 2-2; nu e ușor deloc, dar a gestionat foarte bine situația. Cel mai important este că am câștigat ca echipă”.

La rândul ei, Andreea Dragoman a spus: „Știam de la început că va fi un meci dificil. La 2-2 am avut calmul necesar să mă concentrez și să fac ceea ce trebuia, ceea ce m-a ajutat foarte mult. În meciul anterior cu Šurjan, mingile și mesele nu mi-au convenit prea mult, iar ea a jucat foarte bine, dar am rămas concentrată”.

În sferturile de finală, România va întâlni vineri câștigătoarea duelului dintre Slovacia și Croația.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri