DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

România și alte 3 state, printre ţările UE cu cea mai ridicată rată anuală a inflaţiei în martie

inflatie

Rata anuală a inflaţiei în zona euro s-a situat la 1,3% în martie, în creştere faţă de 0,9% luna precedentă, în timp ce în Uniunea Europeană a urcat de la 1,3% la 1,7%, ţările membre cu cele mai ridicate rate ale inflaţiei fiind Polonia, Ungaria, România şi Luxemburg, arată datele publicate vineri de Oficiul European de Statistică (Eurostat), anunță Agerpres.

Comparativ cu situaţia din februarie, rata anuală a inflaţiei a scăzut în trei state membre, a rămas stabilă în trei şi a crescut în 21 ţări membre. În România, rata anuală a inflaţiei s-a situat la 2,5% în martie a.c., stabilă comparativ cu februarie. În martie 2020, rata anuală a inflaţiei în România era de 2,7%.

Cele mai ridicate rate anuale ale inflaţiei în UE au fost înregistrate, luna trecută, în Polonia (4,4%), Ungaria (3,9%), România şi Luxemburg (ambele cu 2,5%), iar cele mai scăzute în Grecia (minus 2%), Portugalia, Malta, Irlanda şi Slovenia (toate cu 0,1%).

În zona euro, cel mai semnificativ impact asupra creşterii anuale a preţurilor în martie l-au avut serviciile, cu majorare de 0,57 puncte procentuale, urmate de preţurile la energie (plus 0,43 puncte procentuale), alimente, băuturi alcoolice şi ţigări (plus 0,24 puncte procentuale) şi bunuri industriale (creştere de 0,09 puncte procentuale).

Datele Eurostat mai arată că inflaţia de bază (core inflation), adică ceea ce rămâne după ce sunt eliminate preţurile pentru bunuri volatile, precum energia şi alimentele, a încetinit la 1% în martie, de la 1,2% în februarie. De asemenea, un indicator care pe lângă preţurile la energie şi alimente exclude şi preţurile la ţigări a încetinit la 0,9% în martie, de la 1,1% în februarie.

Inflaţia de bază este urmărită cu atenţie de BCE la elaborarea deciziilor sale de politică monetară.

În 11 martie, Banca Centrală Europeană a majorat previziunile referitoare la inflaţie în 2020, după creşterea preţurilor de la începutul anului. Rata inflaţiei în zona euro ar urma să se situeze anul acesta la 1,5%, faţă de un nivel de 1% previzionat anterior, a anunţat preşedintele BCE, Christine Lagarde.

Şi în anii următori inflaţia va fi sub ţinta de 2% urmărită de Banca Centrală Europeană pe termen mediu, iar economia va avea nevoie de câţiva ani pentru a-şi reveni la nivelul de dinaintea pandemiei, apreciază BCE.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.