Prim-ministrul României, Ilie Bolojan, a discutat astăzi prin telefon cu premierul Bulgariei, Rossen Jeliazkov, despre consolidarea cooperării bilaterale, cu accent pe infrastructura de transport și pe securitatea maritimă la Marea Neagră.
Un subiect central al convorbirii a fost necesitatea construirii celui de-al doilea pod peste Dunăre, la Ruse, menit să reducă aglomerația din actualul punct de trecere. În acest sens, cei doi oficiali au decis crearea unui grup de lucru comun care va analiza și coordona proiectele transfrontaliere.
„Podul de la Ruse este vital atât pentru mobilitatea cetățenilor, cât și pentru fluxurile comerciale. Un al doilea punct de trecere modern va decongestiona traficul și va stimula cooperarea economică dintre cele două țări”, a transmis Guvernul României.
Bolojan și Jeliazkov au convenit, totodată, intensificarea cooperării în cadrul Parteneriatului Strategic România–Bulgaria, semnat la 15 martie 2023, document care prevede dezvoltarea relațiilor bilaterale în domenii cheie, de la infrastructură și energie, până la securitate regională.
Discuțiile au vizat și domeniul securității maritime, cu accent pe protejarea libertății de navigație și a comerțului în zona Mării Negre – o temă de actualitate în contextul tensiunilor regionale.
În final, premierul României a mulțumit omologului său bulgar pentru sprijinul acordat în deschiderea Consulatului Onorific al României la Ruse, un demers menit să sprijine comunitatea românească și să faciliteze relațiile dintre cele două state.































Comentează