România şi Coreea de Sud ar putea colabora în promovarea competenţelor digitale, pentru dezvoltarea parcurilor tehnologice şi a reţelei de telecomunicaţii de ultimă generaţie - 5G, pe plan local, se arată într-un comunicat de presă al Ministerul Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale (MCSI), transmis marţi AGERPRES.
"Cultura inovării şi preocuparea continuă pentru creşterea productivităţii au transformat Republica Coreea într-un lider în domeniul comunicaţiilor şi al tehnologiei informaţiei, iar din acest punct de vedere un palier de colaborare cu partea coreeană în acest domeniu va stimula demersurile şi implementarea priorităţilor ministerului în sectoarele tehnologice cu valoare adăugată mare', a declarat ministrul Comunicaţiilor, Alexandru Petrescu, în cadrul întâlnirii cu o delegaţie din Coreea de Sud formată din reprezentanţi ai Centrului de Productivitate Coreean şi profesori din cadrul Universităţii Korea.
Potrivit sursei citate, având în vedere performanţa Republicii Coreea în domeniul inovaţiei (locul 1 în clasamentul celor mai inovative 50 de ţări din lume pentru cinci ani la rând), Petrescu şi-a exprimat deschiderea pentru o colaborare cu partea coreeană, cu precădere în zona dezvoltării parcurilor tehnologice şi a promovării competenţelor digitale.
În legătură cu acest ultim subiect, discuţiile de la sediul MCSI au vizat şi implementarea strategiei 5G în România, în condiţiile în care Coreea de Sud este singura ţară din lume care a operaţionalizat furnizarea de servicii de telecomunicaţii 5G, iniţial cu scop comercial, urmând ca, din martie 2019, reţeaua să fie operaţională la nivel naţional.
Totodată, în cadrul discuţiilor, s-a vorbit despre un potenţial parteneriat pe zona academică prin care studenţii români şi sud-coreeni să participe la diverse programe de schimb de experienţă, menită să stimuleze creativitatea şi inovaţia tinerilor în domeniul ITC, notează ministerul de resort.
Autoritatea Naţională pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii (ANCOM) a lansat, în data de 21 noiembrie 2018, în consultare publică, Strategia naţională pentru implementarea tehnologiilor 5G în România, iar conform calendarului de acţiuni, până la data de 15 decembrie 2019, se va finaliza licitaţia pentru acordarea drepturilor de utilizare a benzilor de frecvenţe vizate pentru furnizarea de comunicaţii fixe şi mobile asociate acestei tehnologii.
România şi Coreea de Sud ar putea colabora în dezvoltarea reţelei de telecomunicaţii de ultimă generaţie - 5G
Explorează subiectul
București
13°C
Articole Similare

0
Cele 5 țări din lume care pot lovi Statele Unite cu arme nucleare
0

0
Refuzul prevenției la nou-născuți ia amploare: Medicii avertizează asupra unui risc real, alimentat de neîncredere și dezinformare
0

931
Cine conduce cu adevărat Iranul și cât de reală este amenințarea pentru România: explicațiile jurnalistei Carmen Gavrilă
931

76
Ucraina semnalează o escaladare a confruntărilor și susține că Rusia a suferit pierderi masive
76

1.624
Ofertă cu miză uriașă pentru Hamas: Consiliul pentru Pace al lui Trump vrea dezarmare 'fără excepţii' în schimbul reconstrucției Gazei
1.624

1.414
Putin transmite un mesaj puternic Teheranului: „Rusia rămâne alături de Iran”
1.414

68
Doi anarhiști au murit în urma exploziei unei bombe artizanale, în Italia: „Pregăteau un atentat”
68

2.513
Cele mai recente evoluții ale războiului din Orientul Mijlociu - Atacuri în lanț și tensiuni globale majore
2.513

58
Aproximativ 5.500 de persoane au fost evacuate în Hawaii din cauza unui baraj care s-ar putea rupe
58

2.648
Scandal în familia regală norvegiană: Prinţesa Mette-Marit susține că a fost 'manipulată şi înşelată' de Jeffrey Epstein
2.648

2.007
Momentul de „aur” al lui Kim Jong-un: 14 miliarde de dolari câștigați din sprijinirea războiului lui Putin
2.007

54
Uniunea Europeană a cerut statelor membre să reducă ţintele de stocare a gazelor, pe fondul războiului din Iran
54

2.210
VIDEO Cehia în alertă după un posibil atac terorist: O fabrică care producea arme pentru Ucraina a luat foc
2.210
















Comentează