Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

România și Polonia dau startul colaborării în industria armamentului

nyt.com
armament

Premierul Nicolae Ciucă a declarat marţi, în conferinţa comună cu omologul său polonez, Mateusz Morawiecki, că s-a ajuns la nivelul constituirii unei comisii tehnice cu Polonia, privind dezvoltarea capabilităţilor de producere de echipamente şi tehnică militară, conform news.ro.

„Avem prezenţă militară poloneză în România, avem prezenţă militară românească în Polonia şi vă mulţumesc încă o dată pentru această deschidere şi pentru asigurarea continuităţii prezenţei pe teritoriul ambelor ţări şi, desigur, sunt aspectele de colaborare directă între Forţele Armatei din România şi cele din Polonia, între Ministerul Apărării din România şi Ministerul Apărării din Polonia. Sunt măsuri pe care le vedem având un aspect de comunalitate foarte consistent, în sensul în care atât România, cât şi Polonia au dezvoltat capabilităţi similare, şi aici mă refer la sistemele PATRIOT, sistemele HIMARS, avioanele F-16, ceea ce oferă o platformă comună atât de pregătire, de instruire, dar şi de dezvoltare a capacităţilor de mentenanţă şi operare în viitor”, a spus premierul Ciucă în declaraţiile comune cu omologul său din Polonia.

Cooperare

El a arătat că România şi Polonia au un angajament în ceea ce priveşte cooperarea în domeniul industriei de apărare.

”Împreună cu domnul prim-ministru, împreună cu miniştrii de linie, după semnarea acordurilor la Varşovia, iată, astăzi putem să venim în faţa dvs. şi să menţionăm că deja s-a ajuns la nivelul constituirii unei comisii tehnice, comisie tehnică ce va pune concret pe masă elementele în care vom putea să dezvoltăm în comun aceste capabilităţi de producere de echipamente şi tehnică militară”, a spus el. Nicolae Ciucă a mai spus că a discutat cu premierul polonez despre angajamentele şi asumările noastre în domeniul afacerilor externe.

”Cei doi domni miniştri au reiterat colaborarea foarte bună şi obiectivele comune pe care România şi Polonia le au şi cred că, în acest context, este foarte important să avem linii de efort şi obiective comune la nivelul ministerelor afacerilor externe. Şi tot ceea ce ţine de coordonarea noastră, atât în interiorul Uniunii Europene, cât şi în interiorul Alianţei Nord-Atlantice, este foarte bine reprezentat şi este foarte bine agreat, astfel încât să putem să avem o abordare comună”, a spus Ciucă.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.