Ministrul apărării naționale, Ionuț Moșteanu, s-a întâlnit, luni, la sediul MApN, cu ministrul adjunct al apărării din Ucraina, Sergiy Boyev. La întâlnire a participat și șeful Cancelariei Prim-Ministrului, Mihai Jurcă. Discuțiile au vizat posibilități de dezvoltare a cooperării tehnico-militare.
Vizita oficialului ucrainean în România s-a înscris în cadrul dialogului politico-militar dintre cele două state și a avut ca obiectiv principal discutarea posibilităților de dezvoltare a cooperării tehnico-militare, precum și consolidarea parteneriatului bilateral în domeniul apărării.
Pe parcursul întrevederii, delegațiile au trecut în revistă punctele cheie ale sprijinului multidimensional acordat Ucrainei de către România și au discutat despre extinderea colaborării în domeniul industriei de apărare, despre proiecte comune de cercetare și inovare militară, precum și despre programe de instruire și interoperabilitate între forțele armate ale celor două țări.
Ambele părți au subliniat importanța transferului de expertiză și tehnologie, cu accent pe dezvoltarea capacităților de producție a echipamentelor militare.
De asemenea, a fost evidențiat rolul esențial al cooperării regionale în contextul actual de securitate din flancul estic al NATO și al Uniunii Europene.
În cadrul discuțiilor, oficialii au convenit asupra intensificării contactelor la nivel tehnic și instituțional, precum și asupra organizării periodice a reuniunilor bilaterale dedicate industriei de apărare, menite să stimuleze proiecte comune de cercetare-dezvoltare și parteneriate între companiile de profil din România și Ucraina.
„România rămâne angajată în sprijinirea consolidării capacităților de apărare ale Ucrainei, prin comune de dezvoltare industrială. În acest sens, explorăm împreună oportunitățile oferite de programele europene de finanțare, inclusiv inițiativa SAFE, care poate contribui semnificativ la creșterea capacității regionale de producție și la modernizarea industriei de apărare”, a declarat ministrul Moșteanu.
Vizita ministrului adjunct al apărării din Ucraina a confirmat angajamentul comun al celor două state de a consolida cooperarea în domeniul apărării și de a contribui la securitatea și stabilitatea regională prin mijloace moderne, sustenabile și compatibile cu standardele euroatlantice.































Comentează