România-Spania, scor 0-2, în minutul 47: Paco Alcacer a înscris pentru oaspeți

Autor: Remus Vlad, Redactor

Publicat: 05-09-2019

Actualizat: 05-09-2019

România este condusă de Spania, pe Arena Națională, scor 0-2, în preliminariile EURO 2020. Paco Alcacer a înscris al doilea gol al ibericilor, în minutul 47, anunță MEDIAFAX.

La una dintre primele faze ale reprizei secunde, Spania a reușit să majoreze avantajul de pe tabelă. Jordi Alba l-a găsit excelent pe Paco Alcacer în careu, care a reluat cu ușurință în plasa porții lui Tătărușanu, nefiind marcat de vreun adversar.

Golul de 1-0 a fost marcat de Sergio Ramos, din penalty, în minutul 29, care l-a învins pe Tătăruşanu cu un şut plasat.

Citește și: Teodorovici declară! ‘Cred că este o dovadă de iresponsabilitate’

Cel mai bun jucător român din prima repriză a meciului cu Spania a fost Ciprian Tătăruşanu. Portarul a avut şapte intervenţii salvatoare în faţa ibericilor, câteva dintre ele venind din situaţie unu contra unu.

La ora transmiterii acestei ştiri, naţionala României joacă contra Spaniei, pe Arena Naţională, în grupa F de calificare la Campionatul European din 2020.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri