Începând cu ora 5 dimineața, România a intrat sub cod galben de vreme rea! În intervalul 13 ianuarie, ora 05 – 14 ianuarie, ora 12, vor fi precipitaţii mixte ce vor cuprinde treptat vestul, centrul şi nordul ţării şi vor fi asociate cu depuneri de polei, iar în nord-vest şi la munte cantităţile de precipitaţii vor depăşi local 20...25 l/mp.
Se va semnala polei, în prima parte a zilei de vineri (13 ianuarie) în Banat şi Crişana, iar după-amiaza şi în Transilvania şi nordul Moldovei.
În noaptea de vineri spre sâmbătă (13/14 ianuarie) şi în prima parte a zilei de sâmbătă (14 ianuarie) se va depune polei în Oltenia, vestul Munteniei şi local în Transilvania şi Moldova.
Citește și: MĂRTURIILE lui Vasile Dîncu: Ce a spus despre vacanța cu Ghiță și Coldea
În zona de munte vor predomina ninsorile, în general moderate cantitativ şi temporar viscolite, iar începând din noaptea de vineri spre sâmbătă (13/14 ianuarie) ninsorile se vor extinde treptat şi în regiunile intracarpatice.
Vântul va avea intensificări la munte pe tot parcursul intervalului, cu rafale de 70...80 km/h.
Intensificări ale vântului, cu viteze de 55...65 km/h şi trecător peste 70 km/h, se vor semnala şi în regiunile vestice în cursul zilei de vineri (13 ianuarie), iar în noaptea de vineri spre sâmbătă (13/14 ianuarie) îndeosebi în sudul Banatului.
Notă: Pe arii restrânse precipitaţii slabe mixte, ce pot favoriza producerea de polei, se vor semnala sâmbătă (14 ianuarie) şi în restul teritoriului.