Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

România urmează să rămână cea mai importantă rută alternativă de export pentru cerealele din Ucraina, afirmă un oficial american

Vergil Chitac/ Facebook
Portul Constanta

Un înalt oficial al Departamentului de Stat al SUA a subliniat că, în afara propriului coridor al Kievului de la Marea Neagră, România va rămâne pentru Ucraina cea mai importantă rută alternativă de export pentru cereale și pentru alte produse.

Vezi și: Marcel Boloș anunță înăsprirea măsurilor pentru transporturile de cereale din Ucraina

Ucraina se numără printre cei mai mari exportatori de cereale din lume. Țara a început să folosească portul Constanța, un port românesc de la Marea Neagră, după ce invazia totală a Rusiei, lansată în februarie 2022, i-a blocat exporturile prin propriile porturi de pe malul Mării Negre, relateaza US News & Report citat de Rador Radio România.

În 2023, această țară a exportat prin Constanța 14 milioane de tone cubice de cereale, cifra reprezentând 40% din totalul exporturilor de cereale din acest port, cu mult peste cele 8,6 milioane tone din 2022.

Totuși, în a doua parte a acestui an, volumul tranzitului a scăzut după ce Rusia a atacat în mod repetat porturile Ucrainei de pe Dunăre spre România, o țară membră a Uniunii Europene și din cadrul NATO.

În august, Ucraina a creat totodată un coridor naval dinspre porturile sale, din vestul Mării Negre, aflat în apropierea României și Bulgariei, la puțin timp după ce Rusia s-a retras din acordul pe tema exporturilor de grâne prin Marea Neagră, convenit prin intermediul Națiunilor Unite, și a amenințat să trateze toate vasele drept eventuale obiective de ordin militar.

Joi, într-un comunicat de presă, adjunctul secretarului american de stat pentru afaceri europene și euroasiatice, Jim O’Brienm a declarat că, în luna decembrie, Ucraina a exportat aproximativ 7,5 milioane tone de cereale, în mare parte prin propriul său coridor, dar și prin portul Constanța.

„Prevăd un oarecare echilibru în acest sens”, le-a spus O’Brien reporterilor.

“Pentru a se redresa, Ucraina trebuie să-și exporte produsele. Eu cred că, păstrând actualele cote de export, aproximativ 7 milioane tone de cereale și încă un milion de tone de alte produse lunar, ar însemna peste $25 miliarde pentru PIB-ul economiei ucrainene. Asta înseamnă un venit din taxe situat între 5 și 6 miliarde dolari “.

O’Brien și directorul general din Comisia Europeană pentru mobilitate șu transport s-au întâlnit regulat cu oficiali din România, Moldova și Ucraina ca să găsească niște căi de impulsionare a capacității tranzitului de cereale.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.