Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

România va avea cea mai mare subvenție pe cap de bovină din UE

vaca bovine

România va avea cea mai mare subvenţie pe cap de bovină din Uniunea Europeană, iar plăţile vor fi făcute la timp către sfârşitul lunii mai. Anunţul a fost făcut astăzi, de ministrul agriculturii, Achim Irimescu, în judeţul Alba, după o întâlnire cu autorităţile locale.

”Subvenţiile încep la 1 decembrie şi se efectuează până la 30 iunie în acest an, pentru anul 2015, fără penalizări. Se pot face până la sfârşitul anului viitor cu penalizări de 1% pe lună. Vestea bună este că România va avea cea mai mare subvenţie pe cap de bovină din Uniunea Europeană. Iniţial se spunea 250 de euro, după ultimele calcule, depăşim 300 de euro pe cap de animal. Sigur, este o întârziere, dar am reuşit să recuperăm o bună parte din timp. Plăţile normale încep pe 8 aprilie, aşa cum am anunţat, pe cap de animal, către sfârşitul lunii mai şi vor fi efectuate la timp”, a declarat Achim Irimescu.

Ministrul agriculturii, Achim Irimescu, îl însoţeşte pe premierul Dacian Cioloş în judeţul Alba, unde discută cu fermierii despre modul cum îşi pot îmbunătăţi micile afaceri cu sprijin guvernamental. În prezent, din cele trei milioane de agricultori, aproape trei sferturi trăiesc în exploataţii de subzistenţă şi doar un procent fac parte dintr-o asociaţie.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.