Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

România va concura pe 10 mai, în cea de-a doua semifinală a Eurovision 2018

Eurovisionworld
Eurovision 2018

Artistul sau trupa care va reprezenta România la Eurovision Song Contest 2018 va urca pe scena din Lisabona pe 10 mai, în prima parte a celei de-a doua semifinale a competiţiei. Tragerea la sorţi pentru împărţirea ţărilor participante în cele două semifinale ale competiţiei a avut loc luni, la sediul Primăriei din Lisabona, informează TVR.

Anul acesta, la Eurovision participă 43 de ţări, dintre care 19 concurează în prima semifinală, cea din 8 mai, iar 18 ţări luptă în cea de-a doua semifinală, pe 10 mai. Împărţirea ţărilor participante pe semifinale este următoarea: Albania, Azerbaidjan, Belarus, Belgia, Bulgaria, Cehia, Estonia, Islanda, Israel şi Lituania (în prima parte a primei semifinale), iar Armenia, Austria, Croaţia, Cipru, Finlanda, Macedonia, Grecia, Irlanda şi Elveţia (în partea a doua a primei semifinale).

În prima parte a celei de-a doua semifinale vor concura: Australia, Danemarca, Norvegia, Moldova, România, Rusia, San Marino, Serbia, Olanda. În cea de-a doua parte a acestei etape vor fi reprezentate în competiţie: Ungaria, Georgia, Malta, Muntenegru, Letonia, Polonia, Slovenia, Suedia şi Ucraina.

Ţările din grupul celor cinci mari plătitoare - Franţa, Germania, Spania, Marea Britanie şi Italia - sunt calificate direct în finală, alături de ţara gazdă, Portugalia. Ordinea intrării ţărilor în concurs va fi stabilită ulterior, de organizatori.

În cadrul evenimentului, care a avut loc la sediul primăriei oraşului Lisabona, Fernando Medina, primarul capitalei portugheze a preluat, din partea primarului oraşului Kiev, Vitaliy Klitschko, însemnele oraşului gazdă al Eurovision Song Contest.

După primele două semifinale ale selecţiei naţionale pentru Eurovision, s-au calificat în finală Jukebox feat Bella Santiago, Rafael & Friends, Mihai Trăistariu (în semifinala de la Timişoara) şi s Alexia & Matei, grupul Echoes şi cântăreţul Eduard Santha (în semifinala de la Focşani).

Următoarele semifinale vor fi la Craiova, în 4 februarie, Turda, în 11 februarie şi Sighişora, în 18 februarie.

Juriul Selecţiei Naţionale îi reuneşte pe Marian Ionescu, Ilinca Băcilă, Nicu Patoi, Liliana Ştefan şi Viorel Gavrilă, cinci artişti legaţi prin experienţa participării la cel mai mare concurs muzical din lume.

Pe 25 februarie, în finala care va avea loc la Sala Polivalentă din Bucureşti, publicul este singurul care va alege reprezentantul României pentru scena din Lisabona, dintre cele 15 piese rămase în concurs.

Finala Eurovision Song Contest 2018 de la Lisabona va avea loc pe 12 mai.

Eurovision este o competiţie muzicală internaţională organizată de European Broadcasting Union (EBU), cea mai mare asociaţie a televiziunilor publice din Europa.

Prima ediţie a avut loc în 1956, la Lugano (Elveţia). Printre artiştii care au urcat, de-a lungul anilor, pe scena Eurovision se numără ABBA, Julio Iglesias, Celine Dion şi Johnny Logan.

Televiziunea Română, membră a EBU, este organizatoarea selecţiei naţionale şi participă la competiţia europeană din anul 1993.

Cele mai bune performanţe ale României la acest concurs au fost: de două ori locul al treilea (Luminiţa Anghel & Sistem - Kiev, 2005; Paula Seling şi Ovi - Oslo, 2010) şi o dată locul al patrulea (Mihai Trăistariu - Atena, 2006). Melodia românească cu cel mai mare punctaj obţinut în finala Eurovision (172 de puncte) este „Tornero”, interpretată de Mihai Trăistariu.

Eurovision Song Contest 2017 a avut loc la Kiev. Reprezentanţii României, Ilinca şi Alex Florea, au obţinut poziţia a şaptea, cu un total de 282 de puncte, cea mai bună clasare a României în concurs, de la succesul obţinut de Paula Seling şi Ovi la ediţia din 2010 şi a patra în istoria participării României la Eurovision, conform news.ro.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.