DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

România va fi reprezentată de o echipă în Liga Campionilor şi de 3 în Europa Conference League, în sezonul 2021-2022

UEFA
Europa Conference League UEFA

România va fi reprezentată în sezonul 2021-2022 de o echipă de fotbal în Liga Campionilor şi de 3 în Europa Conference League, noua competiţie înfiinţată de UEFA, conform ultimelor decizii ale forului continental, informează Federaţia Română de Fotbal pe site-ul oficial.

FRF a prezentat noua structură şi calendarul competiţiilor europene stabilite de UEFA pentru sezonul 2021-2022, potrivit agerpres.ro.

Citește și: Alexandru Rafila profețește dezastrul: În maxim o lună cazurile de coronavirus se pot dubla, iar decesele, tripla!

"Odată cu adoptarea deciziilor Comitetului Executiv al UEFA din 24 septembrie 2020, au fost finalizate şi structura, formatul, calendarul şi conceptul comercial ale celor trei cupe europene, ciclul 2021-2024. În timp ce UEFA Champions League (UCL) a rămas neschimbată, modificări majore au fost aduse UEFA Europa League (UEL), în timp ce anunţata înfiinţare a UEFA Europa Conference League (UECL) a devenit, la rându-i, oficială. Ieri a fost dată publicităţii aşa-numita ''access list'' pentru primul dintre cele trei sezoane competiţionale, adică 2021-2022. Ocupând locul 28 în clasamentul coeficienţilor UEFA, România va trimite o singură echipă (campioana stagiunii 2020-2021) în UCL, celelalte trei (adică ocupantele locurilor 2 şi 3, precum şi câştigătoarea Cupei României) urmând să se alinieze la scurt timp după startul UECL. Asta înseamnă că vorbim despre al doilea tur preliminar, numai că, fără puncte acumulate în viitorul apropiat, ne-am putea afla în pericol de a cădea pe poziţia a 29-a, ocupată de Polonia (care înseamnă două echipe - câştigătoarea Cupei şi locul 2 din campionat - în runda a doua preliminară şi una, adică ocupanta poziţiei a treia din campionat, în primul tur de calificare). Nemaivorbind de ţara poziţionată a 30-a (actualmente Slovacia), care-şi va trimite toate cele trei reprezentante din UECL în primul tur preliminar. Efectul ar fi, în 2022 şi, eventual, în anii următori, de a începe lupta în primul tur preliminar", se arată pe site-ul citat.

Conform UEFA, meciurile din preliminarii nu se vor mai disputa în manşă unică, din sezonul 2021-2022 urmând să se revină la confruntări tur-retur în funcţie şi situaţia evoluţiei pandemiei de coronavirus.

Echipa care se va impune în campionatul Ligii I la finele actualului sezon va lua startul în primul tur preliminar (Q1) al Ligii Campionilor, programat la 6/7 şi, respectiv, 13/14 iulie 2021. Asta, după ce se va fi jucat turul preliminar, sub forma unui mini-turneu, pe 22 iunie (semifinalele) şi 25 iunie 2021 (finala), unde vor participa campioanele statelor Kosovo, Insulele Feroe, Andorra şi San Marino.

Citește și: Monica Pop a răbufnit, după ce valul 2 de coronavirus a prins nepregătite autoritățile: De ce nu mai avem producții autohtone și importăm orice?

Învingătoarele merg mai departe în turul 2 preliminar, în timp ce învinsele vor trece în turul 3 preliminar al Europa League şi aşa mai departe. Următoarele tururi preliminare ale Champions League se vor juca la următoarele date: turul 2 preliminar la 20/21 respectiv 27/28 iulie 2021, turul 3 preliminar la 3/4 şi 10 august 2021, play-off-ul la 17/18 şi 24/25 august 2021.

În ceea ce priveşte faza grupelor Ligii Campionilor, aceasta are ca date de desfăşurare 14/15 septembrie (etapa 1 - MD1), 28/29 septembrie (MD2), 19/20 octombrie (MD3), 2/3 noiembrie (MD4), 23/24 noiembrie (MD5) şi 7/8 decembrie (MD6). Faza eliminatorie va demara, în 2022, cu optimile de finală (întinse pe patru săptămâni, începând cu 15/16 februarie), urmate de celelalte faze, până la finala din 28 mai 2022.

La ediţia 2021-2022 a Europa League (UEL) vor fi doar 32 de echipe, faţă de cele 48 care se înfruntă în momentul de faţă. În ciclul 2021-2024, vor fi alcătuite 8 grupe a câte 4 echipe, care vor juca fiecare cu fiecare, acasă şi în deplasare, acestei faze urmându-i optimile de finală (câştigătoarele celor opt grupe se vor califica direct), sferturile de finală, semifinalele şi finala. Înaintea optimilor se va disputa o rundă adiţională, numită play-off. Vor fi opt confruntări în fiecare dintre ele urmând să joace câte o echipă clasată pe locul 2 în grupele Europa League şi una de pe locul 3 din grupele Ligii Campionilor. Formaţiile care vor triumfa în aceste duble vor accede, la rându-le, în optimile Europa League.

Câştigătoarea Europa League din finala programată la 18 mai 2022 se va califica automat în faza grupelor ediţiei următoare a Champions League.

În faza grupelor Europa League, ediţia 2021-2022, se vor califica direct 11 echipe (câştigătoarea Cupei şi locul 5 din campionat ale ţărilor de pe locurile 1-4 în clasamentul coeficienţilor UEFA - adică Spania, Anglia, Germania şi Italia + câştigătoarea Cupei şi locul 4 din campionat ale ţării de pe locul 5 - Franţa + câştigătoarea Cupei ţării de pe poziţia a 6-a - Portugalia). Celelalte 20 de echipe vor veni din calificări. Este o întrecere care va viza direct România doar în cazul în care campioana din Liga I nu va reuşi să ajungă în grupele Champions League.

Noua competiţie a UEFA, Europa Conference League, va avea 32 de echipe în faza grupelor (8 grupe a câte 4), căreia îi vor urma optimile de finală, sferturile de finală, semifinalele şi finala.

Optimile vor fi precedate de play-off (8 confruntări tur-retur), unde vor evolua câte o ocupantă a locurilor 2 din grupe şi câte un loc 3 din grupele Europa League.

Câştigătoarea Europa Conference League va fi calificată automat în ediţia viitoare a fazei grupelor Europa League.

Trebuie menţionat că nu toate cele 32 de echipe vor veni din calificările Europa Conference League. 10 vor ajunge în faza grupelor după ce vor fi fost eliminate din play-off-ul Europa League, alte 5 din aşa-numita "Europa Conference League champions path" (trei tururi, la care vor participa eliminate din Champions League şi Europa League) ceea ce înseamnă că preliminariile (main path) vor da un număr de doar 17 calificate. De asemenea, 3 dintre echipele din play-off vor fi cele eliminate din turul 3 preliminar al Europa League.

Cele trei reprezentante ale României vor intra în cursă în al doilea tur preliminar (22 şi, respectiv, 29 iulie 2021), după ce prima rundă de calificare se va fi disputat pe 8 şi, respectiv, 15 iulie.

Apoi, programul Europa Conference League va fi similar cu cel al Europa League: 5 şi 12 august (turul 3 preliminar), 19 şi 26 august (play-off-ul), urmate de faza grupelor: 16 septembrie (MD1), 30 septembrie (MD2), 21 octombrie (MD3), 4 noiembrie (MD4), 25 noiembrie (MD5) şi 9 decembrie (MD6). Play-off-urile eliminatorii sunt programate pe 17 şi 24 februarie 2022, următoarele faze (începând cu optimile de finală) având drept punct terminus finala de pe 25 mai 2022.

UEFA a stabilit ca Supercupa Europei să se dispute la data de 11 august 2021.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.