Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

România, veșnic de râs! Localnicii unui sat din Argeș au început să împartă pământul după ce au aflat că se dă teren gratuit, deși nu erau proprietari

terenuri agricole

Localnicii dintr-un sat al comunei Tigveni din judeţul Argeş au intrat pe o parcelă care aparţine domeniului public al localităţii şi au început să bată pari şi să delimiteze parcelele de pământ pe care ar vrea să îşi ridice case, după ce au aflat că ”se va da pământ gratuit”. Informaţia ar fi plecat, conform unor surse din comună, de la un politician care va candida la alegerile locale şi care le-ar fi promis oamenilor – o comunitate foarte săracă – terenuri. Prefectul judeţului, Radu Perianu, a intervenit şi le-a explicat localnicilor că nu au acte de proprietate şi nu pot pune stăpânire pe un teren care nu le aparţine.

”Un conflict social care putea degenera a fost aplanat la Tigveni. Zeci de persoane au fost înşelate cu informaţii false că în localitate se va da pământ gratuit. Când au auzit un asemenea lucru, mulţi oameni au început să îşi împartă o zonă din localitate. Chiar au împrejmuit viitoarele posibile proprietăţi, la mica înţelegere, fără criterii legale”, informează, miercuri, Instituţia Prefectului judeţului Argeş.

Alerta privind terenurile a fost dată de un politician local

Surse locale au declarat, pentru News.ro, că informaţia conform căreia oamenii din sat, o comunitate foarte săracă,  ar urma să primească terenuri, ar fi pornit de la un politician local care ar vrea să candideze pentru funcţia de primar al comunei Tigveni.

”Unul dintre membrii unei familii mi-a spus că el şi-a ales terenul dintre doi brazi pentru că vrea să îşi aşeze o casă la umbră. Şi am auzit mai multe poveşti de acest gen. Oamenii au fost înşelaţi! Le-am explicat faptul că nu există nicio hotărâre în acest sens şi că legea nu le permite să îşi aleagă unde se vor aşeza, fără să existe documente de proprietate. Am discutat cu ei şi, după două ore, au înţeles cum stau, cu adevărat, lucrurile! În semn de bună credinţă, au îndepărtat chiar ei ţăruşii folosiţi ca să delimiteze aşa-zisele viitoare terenuri”, a declarat prefectul judeţului Radu Perianu.

Acesta a precizat pentru News.ro că parcela de teren pe care localnicii au început să şi-o împartă aparţine domeniului public al comunei.

Prefectul cataloghează drept ”mojicie” gestul de a-i înşela pe oameni cu astfel de promisiuni

”Îi îndemn pe argeşeni ca întotdeauna să confirme astfel de lucruri, cu autorităţile competente. Şi sper că nu se va mai ajunge la situaţii precum cea de la Tigveni care chiar putea degenera pentru că toţi cei implicaţi erau cu nervii întinşi la maxim, iar autorităţile locale au apelat la sprijinul Jandarmeriei şi Poliţiei”, a mai declarat prefectul.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.