România,Belgia,Estonia şi Letonia trebuie să transpună corect reglementările UE privind promovarea folosirii energiei din surse regenerabile

Autor: Cătălin Lupășteanu

Publicat: 12-02-2025 16:03

Actualizat: 12-02-2025 18:03

Article thumbnail

Sursă foto: Freepik

Comisia Europeană a decis miercuri să trimită avize motivate suplimentare către România, Belgia, Estonia şi Letonia pentru că nu au transpus în mod complet reglementările UE privind promovarea folosirii energiei din surse regenerabile, stabilită în Directiva UE 2018/2001, se arată într-un comunicat al Executivului comunitar, potrivit Agerpres.

Directiva oferă cadrul legal pentru dezvoltarea în UE a energiei regenerabile în electricitate, încălzire şi răcire, şi transport. Ea stabileşte obiectivele obligatorii ale UE pentru 2030 privind energia regenerabilă şi include reglementări specifice pentru garanţii de origine (GO). Acestea sunt certificate electronice prin care clienţii finali sunt informaţi de ponderea energiei din surse regenerabile în mixul lor de aprovizionare.

Directiva include criteriile de economisire pentru obiectivele de sustenabilitate şi emisii de gaze cu efect de seră pentru biocombustibili, combustibili biolichizi şi biomasă, şi reglementările pentru verificarea îndeplinirii acestor criterii. Termenul limită pentru transpunerea Directivei în legislaţia naţională era 30 iunie 2021. În iulie 2021, Comisia Europeană a trimis înştiinţări oficiale acestor patru state membre UE, pentru că nu au transpus în mod complet Directiva. Apoi Executivul comunitar le-a trimis avize motivate din cauza transpunerii incomplete.

Statele au acum la dispoziţie două luni pentru a răspunde solicitărilor CE. În absenţa unui răspuns satisfăcător, Executivul comunitar poate decide trimiterea cazului la Curtea de Justiţie a Uniunii Europene (CJUE).

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri