Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Românii au investit 1,4 miliarde lei în prima ofertă din 2021 pentru titluri de stat

static.playtech.ro
bani

Românii au investit 1,4 miliarde lei în prima ofertă din 2021 pentru titluri de stat pentru populație derulată de Ministerul Finanțelor la Bursa de Valori București.

Ministerul Finanțelor a atras 709,5 milioane lei și 140,5 milioane euro prin oferta de vânzare de titluri de stat pentru populație (FIDELIS) derulată în luna martie 2021 pe piața de capital, potrivit mediafax.ro.

Citește și: Președintele Klaus Iohannis vrea restricții mai dure pentru București, în weekend: ‘Vor trebui schimbate orele de deschidere și pentru magazine și pentru mall-uri’

Valoarea totală a celor trei runde de finanțare prin titluri de stat FIDELIS derulate în ultimele nouă luni de Ministerul Finanțelor a ajuns la 6,1 miliarde lei (aproape 1,3 miliarde euro).

Titlurile de stat pot fi tranzacționate la BVB începând de joi, 25 martie, în mod transparent, prin intermediarii autorizați.

„Sumele atrase de la investitori prin această emisiune au ca fundament încrederea acestora în titlurile de stat emise de Ministerul Finanțelor și arată deschiderea persoanelor fizice către diversificarea instrumentelor de economisire și chiar de tranzacționare ulterioară apelând la mecanismele pieței de capital. Statisticile emisiunii arată că partenerii noștri în implementarea acestui proiect fac eforturi susținute pentru atragerea de noi investitori cu prilejul fiecărei emisiuni. Considerăm un succes si aceasta ediție Fidelis, cu un volum total atras de cca 1,4 miliarde lei, chiar și în contextul oferirii unor dobânzi ajustate și corelate cu evoluția randamentelor titlurilor de stat pe piața interbancară, comparativ cu emisiunile anterioare. Intenționăm să continuăm acest proiect cu o frecvență trimestrială”, a declarat Ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare.

„Într-o perioadă în care vedem că depozitele populației continuă să crească, ajungând la 260 miliarde lei, și, concomitent, dobânzile practicate la depozite sunt scăzute, investiția în titlurile de stat este o alternativă bună pentru românii care își doresc un randament mai bun pentru banii lor, dar încă nu au început să investească și în acțiuni. Pe de altă parte, vedem că așteptările inflaționiste indică o continuare a perioadei dobânzilor modeste, ceea ce înseamnă că din ce în ce mai mulți români vor trebui să caute plasamente mai rentabile pentru banii lor. Bursa le oferă acestora o paletă diversificată de astfel de plasamente și cu grad divers de risc. Astfel, investitorii au la dispoziție titlurile de stat, considerate cu un risc foarte redus, acțiuni, cu un grad de risc ceva mai ridicat, dar cu randamente mai mari, și chiar și produse structurate, care au un grad de risc ridicat, dar și oferă posibilitatea unor câștiguri consistente. Vedem că piața de capital din România a devenit mai agilă și investitorii sunt mai atenți la oportunitățile care vin pe piață, dispun de capital și fructifică oportunitățile. Acest dinamism a dus și la creșterea rapidă a prețurilor, care au propulsat recent indicele de referință al BVB, BET, la noi maxime istorice”, a afirmat Președintele Consiliului de Administrație al BVB, Radu Hanga.

Oferta primară de vânzare a titlurilor de stat FIDELIS a fost intermediată de sindicatul format din BT Capital Partners (Lead Manager și Intermediar) și Banca Transilvania (Grup de Distribuție) și Banca Comercială Română și BRD – Groupe Societe Generale (Intermediari). De asemenea, titlurile de stat au putut fi cumpărate și prin 8 participanți eligibili.

„Putem spune că asistăm deja la începutul unui proces de maturitate a investițiilor în titluri de stat listate la BVB, întrucât clienții se obișnuiesc să dețină acest instrument și sunt în continuare interesați de noile emisiuni. Ne așteptăm ca participarea în următoarele tranșe să devină un tipar de plasament atât pentru investitorul de retail care caută soluții alternative de economisire cu randamente superioare, dar și pentru investitorul activ care dorește să beneficieze de fluctuațiile de preț. În 2021 volumele tranzacționate pe segmentul principal pentru obligațiuni au fost comparabile cu cele de pe acțiuni, ceea ce ne demonstrează că interesul este crescut și această oportunitate deschide ușa pentru mai mulți investitori de retail la BVB”, a declarat Daniela Secară, Directorul General al BT Capital Partners.

În cadrul celei de-a treia oferte, derulată în perioada 1 – 19 martie, românii au plasat aproape 8.700 de ordine de subscriere atât pentru titlurile de stat denominate în lei, cât și pentru cele în euro. Oferta a cuprins titluri de stat în lei cu maturități de unu, respectiv trei ani, și o emisiune în euro, cu scadență la cinci ani.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.