Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Românii din Canada care doresc să călătorească în România

Operation World
Canada
Ambasada României la Ottawa dorește să-i informeze pe cetățenii români din Canada care se pregătesc să călătorească în România asupra următoarelor:
Companiile aeriene își revizuiesc continuu planurile de transport, ceea ce a dus deja la anulări de curse către Europa. Informațiile disponibile la Ambasadă cu privire la operatorii de transport aerian care asigură în continuare curse pe relația Canada – Europa sunt:
• Air Canada încă operează zboruri pe relația Amsterdam–Toronto, Bruxelles–Montreal, Dublin–Toronto, Munchen–Toronto, Zurich–Toronto. Pentru luna aprilie, se previzionează curse pe următoarele relații: Montreal–Frankfurt, Montreal–Londra, Montreal–Paris, Toronto–Frankfurt, Toronto–Londra, Vancouver–Londra. Air Canada a anunțat amânarea datei începerii unor curse sezoniere cu plecări din Toronto și Montreal și suspendări temporare ale unor curse.
• Air Transat încă operează pe rutele Montreal–Paris, Montreal–Lisabona, Toronto–Londra, Toronto–Lisabona, Toronto–Faro, Toronto–Porto, Montreal–Madrid, Montreal–Malaga și Toronto–Londra (Gatwick).
• Lufthansa continuă zborurile la destinațiile din Canada: 5 zboruri pe săptămână pe rutele Montreal–Frankfurt până la 1 aprilie.
• KLM operează 3 curse pe săptămână pe ruta Toronto–Amsterdam și 3-5 curse pe săptămână pe ruta Calgary–Amsterdam.
• Air France va menține 3 zboruri pe săptămână de la Montréal (miercuri, vineri și duminică).
• TAP Air Portugal operează două curse pe săptămână pe relația Toronto–Lisabona.
• Aer Lingus încă operează curse pe relația Dublin-Toronto.
Informațiile referitoare la zborurile transatlantice aflate încă în operare sunt supuse schimbărilor imprevizibile, de aceea recomandăm cetățenilor români să urmărească permanent pe site-urile companiilor aeriene anunțurile cu privire la realizarea curselor. Ambasada va reveni cu informații actualizate cu privire la companiile aeriene care operează curse comerciale către Europa (informația de mai sus se poate regăsi la adresa http://www.mae.ro/node/51982, capitolul Canada).
În ceea ce privește tronsonul de transport intra-european către România, recomandăm cetățenilor români să ia cunoștință de măsurile restrictive impuse de statele europene, prin consultarea informației de la adresa http://www.mae.ro/node/51880. De asemenea, recomandăm cetățenilor români să urmărească permanent pe site-urile companiilor aeriene anunțurile cu privire la operarea curselor intra-europene cu sosire în România.
România a stabilit prin Ordonanța Militară (OM) nr. 3/2020, la art. 8, că se suspendă toate zborurile efectuate de operatori economici aerieni spre Franța și Germania și din Franța și Germania către România, pentru toate aeroporturile din România, pentru o perioadă de 14 zile (începând cu 25 martie). Prin art. 1 al OM nr. 5/2020, se prelungește cu 14 zile măsura suspendării zborurilor comerciale de pasageri pe relațiile România-Spania (începând cu 31 martie) și România-Italia (începând cu 6 aprilie).
În ceea ce privește tranzitul rutier prin Europa, în ipoteza că optați pentru continuarea călătoriei pe cale rutieră, atragem în mod insistent atenția cetățenilor români cu privire la dificultățile care se ridică la tranzitarea Austriei și la trecerea frontierei dinspre Austria către Ungaria, ca urmare a măsurilor restrictive impuse de Ungaria. Recomandăm consultarea cu atenție a paginilor MAE de la adresele https://www.mae.ro/node/51901 și http://www.mae.ro/node/51934.
Traficul a fost suspendat temporar la punctele de frontieră:
La frontiera cu Ungaria: Turnu, Săcuieni, Salonta și Valea lui Mihai.
La frontiera cu Ucraina: Sighet.
La frontiera cu Bulgaria: Negru Vodă, Lipnița, Dobromir, Zimnicea, Turnu Măgurele și Bechet.
La frontiera cu Republica Moldova: Rădăuți Prut și Oancea.
La frontiera cu Serbia au fost închise unilateral de autoritățile sârbe: Porțile de Fier 2, Moldova Nouă, Foieni, Lunga, Vâlcani, Drobeta Turnu Severin si Naidăș. Rămân funcționale: Porțile de Fier 1, Moravița și Jimbolia.
Harta interactivă a punctelor de frontieră (deschise/suspendate) poate fi regăsită pe site-ul Poliției de Frontieră accesând link-ul: https://www.politiadefrontiera.ro/ro/traficonline/?vt=2&dt=1.
În ceea ce privește măsura de auto-izolare sau carantinare la intrarea în România, art. 5 al OM nr. 3/2020 stabilește obligația pentru toate persoanele, indiferent de locul din care vin, de auto-izolare la domiciliu sau de carantinare în centre sub supraveghere, după caz. Măsura a intrat în vigoare la 25 martie.
Mai multe state membre ale Uniunii Europene au luat decizia de organizare a unor curse specializate pentru repatrierea cetățenilor proprii și europeni (inclusiv români). România a organizat astfel de transporturi pentru cetățenii români aflați în dificultate în Italia. Atragem atenția cetățenilor români asupra posibilității oferite de transportul special organizat de Republica Polonă în data de 4 aprilie, cu plecare către Varșovia de la Toronto (cursa este organizată în primul rând pentru cetățenii polonezi, dar sunt acceptați cetățenii altor state membre UE în limita locurilor disponibile). Doritorii, cetățeni români, sunt rugați să se adreseze Ambasadei Republicii Polone la Ottawa pentru aflarea condițiilor călătoriei (precum costul).
Informații utile pentru cetățenii români care revin în Canada din România
Supunem atenției cetățenilor români care călătoresc din România în Canada obligația ca persoana care se deplasează în interiorul României să aibă asupra sa o declarație pe proprie răspundere care să fie prezentată la solicitarea autorității de control. Art. 4 al OM nr. 3/2020 stabilește că declarația pe proprie răspundere trebuie să cuprindă: numele și prenumele, data nașterii, adresa locuinței, motivul și locul deplasării, data și semnătura (în cazul în care deplasarea internă se face către aeroport în vederea îmbarcării către Canada, la motivul deplasării se va menționa călătoria în Canada).
Reamintim că măsurile adoptate de Canada în contextul gestionării epidemiei de COVID-19 stabilesc în sarcina companiilor aeriene responsabilitatea de a permite îmbarcarea în locul de plecare. Toate companiile aeriene care mai operează curse către Canada au obligația de a face triajul la îmbarcare în baza grilei de criterii stabilite la nivel federal (sunt autorizați să se îmbarce cetățenii canadieni și rezidenții permanenți, la care se adaugă anumite excepții bine precizate – informațiile se găsesc la https://www.tc.gc.ca/…/covid-19-meas…/aviation-measures.html; informații utile legate de măsurile adoptate la nivel federal în contextul gestionării epidemiei se găsesc la https://www.tc.gc.ca/…/covid-19-measures-updates-guidance-t…).
Informațiile și recomandările de la secțiunea precedentă a comunicatului, referitoare la planificarea călătoriei între Canada și România, sunt valabile și pentru călătoriile de întoarcere în Canada ale cetățenilor români.

 

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.