Românii din Canada pot primi până la 2000 de dolari

Autor: Corespondent Diaspora

Publicat: 15-04-2020

Actualizat: 15-04-2020

Article thumbnail

Sursă foto: lexcafe.ro

Lucrătorii la timp parțial și cei sezonieri, precum și cei cărora li s-au terminat prestațiile de șomaj pot beneficia de asistența financiară de urgență de 2,000$ oferită de guvernul federal.
CERB/PCU oferă o asistență financiară de urgență celor care au fost direct afectați de COVID-19. Aceștia pot primi o plată de 2,000$ pentru o perioadă de 4 săptămâni (echivalentul a 500 dolari pe săptămână), până la maxim 16 săptămâni. Programul este disponibil pentru o perioadă de 4 luni cuprinsă între 15 martie și 3 octombrie 2020 și a fost lansat în data de 6 aprilie 2020. De atunci, milioane de cereri au fost înregistrate pe lângă Canada Revenue Agency sau Service Canada.
Așa cum premierul Trudeau a anunțat la începutul acestei luni, guvernul federal a extins accesul la această prestație de urgență. Iată categoriile de lucrători care pot aplica acum:
● Cei care câștigă 1,000$/lună sau mai puțin.
● Cei cărora li s-au terminat prestațiile de șomaj începând de la 1 ianuarie 2020.
● Muncitorii sezonieri afectați de COVID-19.
Potrivit declarațiilor primului ministru, o altă categorie care va putea beneficia în curând de PCU/CERB sunt studenții.
Reamintim criteriile inițiale de eligibilitate, prezentate pe site-ul canada.ca. Prestația canadiană de urgență este disponibilă pentru toți lucrătorii care:
● Locuiesc în Canada și au peste 15 ani.
● Nu mai lucrează din cauza COVID-19 și nu și-au părăsit locul de muncă în mod voluntar sau sunt eligibili pentru prestațiile de șomaj sau cele pe caz de boală.
● Care au câștigat cel puțin 5,000$ în 2019 sau în ultimele 12 luni care preced cererea.
● Care au pierdut sau își vor pierde venitul din cauza COVID-19 pe o perioadă de cel puțin 14 zile consecutive în perioada inițială de 4 săptămâni.

Pentru mai multe informatii: https://www.canada.ca/en/revenue-agency/services/benefits/apply-for-cerb-with-cra.html

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri