DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Romfilatelia a introdus în circulație emisiunea de mărci poștale 'Uniformele regalității (III) Reginele României'

Romfilatelia.ro
romfilatelia

Romfilatelia continuă seria mărcilor poștale dedicate pieselor de vestimentație regală prin emisiunea Uniformele regalității (III). Reginele României, care a intrat în circulație din 15 septembrie 2020.

Regina Elisabeta (1843-1916) spunea că: „Toaleta pe care o porți nu este un lucru fără importanță. Ea îți dă viață!”. Adesea îmbrăcămintea Reginei a fost considerată de către apropiați, sau de către oaspeți, ca adevărate îndrăzneli de vedetă, potrivit basilica.ro.

Citește și: Reacția Gabrielei Firea, după afirmația lui Nicușor Dan despre 'panarame': 'Sunt și voi fi mereu alături de toate femeile! Ele duc greul!'

Regina Elisabeta a epatat prin ținutele la modă din Occident și prin portul tradițional românesc. S-a lăsat fotografiată în ii, făcând publicitate, cu imaginea ei, Regatului României.

Regina Maria (1875-1938) a reușit să impună un stil vestimentar propriu, iar în multe dintre fotografii o vedem în ținute ce par mult mai lejere decât ale altor suverane ale timpului, dar și mai avangardiste, care abordează moda ilustrată a anilor 1880-1918, lucru datorat firesc vizitelor numeroase pe care ea le făcea la Paris.

Bijuteria preferată a Reginei Maria era colierul din perle, asortat inclusiv la costumul popular. Regina Maria s-a afișat adesea și în uniforme militare, dar și în uniformă de soră medicală, în anii Primului Război Mondial.

Regina Elena (1896-1982), descendentă a familiei regale a Greciei, a fost încântată să promoveze tradițiile autentice românești, fiind celebre în epocă fotografiile sale în costume populare. După proclamarea lui Mihai ca rege, în 1927 și 1940, a avut calitate de Regină-Mamă, însoțindu-și fiul în ținute elegante, după moda epocii.

Vezi și: Paradoxul din România care cu greu poate fi explicat: Avem mai mulți tineri decât vârstnici, dar pensionarii îi depăşesc pe salariaţi

Diadema cu motive grecești a Reginei Elena a reprezentat un accesoriu remarcabil, fiind purtată cu onoare la ocazii speciale de Regina Ana și de Majestatea Sa Margareta, Custodele Coroanei.

Regina Ana (1923-2016) a fost discretă atât în viața publică, cât și prin vestimentație. Atenția mai redusă a Reginei Ana la adresa modei și ținutelor de gală a fost moștenită de la mama sa, prințesa Margaret a Danemarcei, care obișnuia să spună: „Eu nu mă îmbrac, eu mă acopăr”.

Într-un interviu din anul 2008, Regina Ana spunea că a preferat să se ocupe de casă, iar ideea de protocol nu-i spunea nimic. Modestia este însă motivul pentru care Regina Ana omite să amintească de o perioadă din cel de-Al Doilea Război Mondial, când a purtat cu mândrie și respect uniforma forțelor militare franceze libere, fiind decorată cu Crucea de Război a Franței.

Pe cele patru timbre ale emisiunii sunt ilustrate Reginele Elisabeta (1,90 lei), Maria (3,30 lei), Elena (5 lei) și Ana (19 lei), îmbrăcate în vestimentație de ceremonial, cu podoabe și diademe.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.