Romfilatelia: Costel Constantin ne-a lăsat rolurile memorabile iar în suflet, un parfum aparte

Autor: Mirea Andreea

Publicat: 22-05-2024

Actualizat: 22-05-2024

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Reprezentanţii Romfilatelia transmit condoleanţe familiei actorului Costel Constantin, care s-a stins din viaţă miercuri, la vârsta de 81 de ani.

''Rămas bun, domnule Costel Constantin! Cu adâncă tristeţe am primit vestea plecării spre lumină a îndrăgitului actor Costel Constantin. Actor desăvârşit, şi-a demonstrat adevăratul talent cu roluri remarcabile, jucate atât în filme, cât şi în piese de teatru, ca cele din 'Porţile albastre ale oraşului', 'Semnul şarpelui', 'Aşteptând un tren', 'Pepe şi Fifi', 'Nunta lui Krecinski', 'Electra - O trilogie antică', 'Iubirile de-o viaţă', 'Zbor deasupra unui cuib de cuci' şi multe altele'', se arată într-un comunicat al Romfilatelia.

Potrivit sursei citate, Costel Constantin a fost prietenul Romfilatelia şi al timbrului românesc, ''pe care îl iubea cu pasiune, admiraţie şi respect''.

''Actor elegant, pedant, manierat, purtând nobleţea vremurilor de altădată şi rafinamentul Bucureştiului, 'Micul Paris', ne-a lăsat rolurile memorabile, iar în suflet un parfum aparte. Din toate rolurile ne-au rămas în amintire cele mai dragi: Prieten şi om drag. Echipa Romfilatelia transmite condoleanţe familiei îndurerate! Drum lin, în lumină, spre Stelele de aur, Maestre!'', se încheie mesajul Romfilatelia.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri