DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Romgaz a finalizat achiziţia participaţiei Exxon în proiectul Neptun Deep din Marea Neagră

Romgaz

Romgaz a finalizat luni achiziţia participaţiei Exxon în proiectul Neptun Deep din Marea Neagră, a anunţat compania românească printr-un comunicat transmis Bursei de la Bucureşti.

"S.N.G.N Romgaz S.A anunţă finalizarea tranzacţiei de achiziţie şi transferul tuturor acţiunilor emise de (reprezentând 100% din capitalul social al) ExxonMobil Exploration and Production Romania Limited care deţine 50% din drepturile dobândite şi din obligaţiile asumate prin Acordul Petrolier pentru zona de apă adâncă a perimetrului offshore XIX Neptun din Marea Neagră. Tranzacţia finalizată astăzi, 1 august 2022, a fost condiţionată de îndeplinirea condiţiilor suspensive prevăzute în contractul de vânzare-cumpărare încheiat la data de 3 mai 2022 între S.N.G.N Romgaz S.A şi vânzători. Toate condiţiile suspensive au fost îndeplinite cu succes, în raport cu prevederile din contract", se precizează în comunicatul companiei.

Potrivit ministrului Energiei, Virgil Popescu, finalizarea tranzacţiei este un pas important în obţinerea independenţei energetice a României, într-un moment dificil nu doar pentru ţara noastră, ci pentru întreaga Europă.

"În condiţiile în care statul român a adoptat şi Legea Offshore, iar gazul a fost introdus în taxonomia UE, am speranţa că Petrom şi Romgaz vor lua cât mai curând decizia finală de investiţie pentru proiectul Neptun Deep, astfel încât românii să beneficieze de gazele din Marea Neagră", a scris pe Facebook ministrul Energiei.

La rândul său, directorul General al Romgaz, Aristotel Jude, consideră că proiectul Neptun Deep are o importanţă strategică pentru România în vederea asigurării securităţii energetice a ţării.

"Finalizarea cu succes a tranzacţiei este o realizare deosebită în portofoliul de business al Romgaz. Proiectul Neptun Deep are o însemnătate importantă şi strategică pentru România în vederea asigurării securităţii energetice a ţării noastre, mai ales în actualul context geopolitic. Suntem determinaţi să trecem la etapa de dezvoltare-exploatare în cel mai scurt timp, alături de partenerul nostru", a precizat Jude.

Directorul economic al Romgaz, Răzvan Popescu, a anunţat, în context, că în perioada imediat următoare vor fi continuate formalităţile necesare în vederea asigurării nevoii de finanţare a cotei de participare a Romgaz la dezvoltarea proiectului Neptun Deep.

Directorul general al OMV Petrom, Christina Verchere, a anunţat, în 28 iulie, că decizia finală în privinţa investiţiei în proiectul Neptun Deep din Marea Neagră ar putea fi luată la jumătatea anului 2023.

Pe 4 mai 2022, Romgaz a semnat contractul de vânzare - cumpărare a tuturor acţiunilor emise de ExxonMobil Exploration and Production Romania Limited (EMEPRL). Anterior, pe 22 martie, Consiliul de Administraţie al Romgaz avizase documentul.

Romgaz este cel mai mare producător şi principal furnizor de gaze naturale din România. Compania este admisă la tranzacţionare pe piaţa Bursei de Valori din Bucureşti (BVB) şi a Bursei din Londra (LSE). Acţionar principal este statul român cu o participaţie de 70%.

La finalul anului trecut, în 17 decembrie, ministrul Energiei aprecia că gazele naturale din Marea Neagră vor începe să fie extrase peste cinci ani, cu o capacitate de 10 miliarde de metri cubi pe an.

"Dacă decizia de investiţii va fi luată anul următor, aşa cum îmi doresc, judecând după discuţiile pe care le-am avut cu Romgaz şi OMV Petrom, investiţiile ar dura 4-5 ani şi vom începe să extragem gaze în 2026", a spus Virgil Popescu la vremea respectivă.

Tot în decembrie 2021, Christina Verchere a precizat că OMV Petrom va investi până la 2 miliarde de euro în acest perimetru, care îi va aduce rezerve recuperabile de 50 de miliarde de metri cubi de gaze.

Urmărește-ne:
ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.