Romgaz îşi va delista GDR-urile de pe Bursa de Valori de la Londra

Autor: Denisa Miron, Colaborator

Publicat: 12-09-2024

Actualizat: 12-09-2024

Article thumbnail

Sursă foto: romgaz

Adunarea generală a acţionarilor producătorului şi furnizorului de gaze naturale Romgaz au aprobat miercuri delistarea certificatelor globale de depozit (GDR-uri) de pe Bursa de Valori de la Londra, ca urmare a convocatorului publicat luna trecută la BVB , relateaza mediafax.

„Aprobarea delistării certificatelor globale de depozit emise de The Bank of New York Mellon, admise la listare pe segmentul standard al listei oficiale a Autorităţii de Conduită Financiară a Regatului Unit şi admise la tranzacţionare pe piaţa principală pentru instrumente financiare listate a Bursei de Valori din Londra, fiecare GDR reprezentând 1 acţiune suport emisă de S.N.G.N. Romgaz”, scriu reprezentanţii companiei de stat, citați de Ziarul Financiar.

Tot miercuri, acţionarii Romgaz au aprobat majorarea de capital social a Depomureş SA – unde Romgaz deţine 40% din acţiuni – cu suma de 45 de milioane de lei prin emiterea a 4,5 milioane de acţiuni cu o valoare nominală de 10 lei pe unitate.

Romgaz a raportat pentru primul semestru din 2024 un profit net de 1,8 mliliarde lei, în urcare cu 9% faţă de aceeaşi perioadă din 2023, în timp ce afacerile au scăzut cu 20%, la 3,9 miliarde lei.

Compania este evaluată la 20,5 miliarde de lei.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri