Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Roşiile de toamnă din zona Matca, cel mai mare bazin legumicol din țară, au fost atacate de tuta absoluta, o molie extrem de periculoasă

RTV.net
rosii cu tugui

Roșiile de toamnă din cel mai mare bazin legumicol din țară, din zona Matca, județul Galați, au fost atacate de o molie periculoasă, tuta absoluta, care a făcut ca recolta să fie mai mică și mai scumpă, din cauza tratamentelor de care au nevoie tomatele. Oamenii spun că au pierdut 25% din recoltă.

Molia denumită „tuta absolută” a dus la scumpierea legumelor din zona Matca, unde producătorii agricoli raportează recolte mici din cauza moliei legumelor, cheltuielile cu tratamentele chimice și pierderile regăsindu-se în prețul final al produselor.

Zeci de hectare de pământ situate în serele din Matca sunt afectate, iar potrivit unor informații, 23 de hectare de culturi agricole au fost compromise de molie. În jur de 100 de fermieri sunt afectați.

Astfel, prețurile legumelor au crescut, iar autoritățile vorbesc despre posibile despăgubiri acordate țăranilor.

„Deocamdată noi urmărim să contabilizăm, să monitorizăm dăunătorul şi în situaţia în care vor fi pierderi de producţie, în condiţiile în care ei au respectat tehnologiile de cultură, fermierii, probabil, vor fi despăgubiţi. Tuta absolută atacă frunza, atacă şi fructul. Noi deocamdată nu am constatat pierderi de producţie, dar din cauza secetei s-ar putea ca aceste suprafeţe afectate să crească. Pentru ca producţiile să nu să nu fie afectate, fermierii sunt nevoiţi să crească numărul tratamentelor. Atunci când avem condiţii favorabile pentru un dăunător, cu siguranţă trebuie făcute tratamente suplimentare. Şi preţul de vânzare a crescut substanţial, până la urmă este o compensare”, a declarat directorul Direcției pentru Agricultură Galați, Valentin Huciu.

Reprezentanții Direcției Agricole Galați spun că dăunătorul a apărut în condițiile în care, anul acesta, au fost condiții propice înmulțirii moliei.

„Fluturii zboară noaptea, iar larvele atacă în interiorul fruntelor. Este foarte greu de combătut. Condiţiile de dezvoltare în solar sunt foarte propice dezvoltării dăunătorului. În solar nu plouă, în solar temperatura este constantă în jurul valorilor de 25-30 de grade, ceea ce convine extrem de mult dăunătorului, nu avem vânt. Acest dăunător poate să creeze probleme numai aunci când se întrunesc condiţii favorabile de dezvoltare. Cel mai sigur schimbările climatice sunt pe locul întâi ca şi cauză, iubeşte seceta, temperaturile ridicate, acestea sunt condiţii favorabile de dezvoltare”, a precizat Huciu.

Fermierii din Matca spun că au pierdut între un sfert și întreaga producție de roșii din cauza dăunătorului.

„Am avut roșii, ciclul doi de toamnă. Conform estimărilor trebuia să am o producție de 12 tone la suprafața mea. Tuta absolută m-a afectat în proporție de 25% dar sunt și fermieri cu sută la sută pagubă. Am cheltuit o grămadă de bani cu tratamente. Prețurile la legume au crescut și din cauza asta”, a declarat, pentru MEDIAFAX, fermierul Giani Filimon.

În mod paradoxal, comercianții de legume din zonă spun că vânzările merg foarte bine, deși produsele sunt mai puține ca în alți ani, iar prețurile au crescut.

„Legumele se vând foarte bine în piaţa din Matca. Roşia, conopida, ardeii kapia, gogonelele, suntem mulţumiţi. Credem că tuta absolută a afectat multe solaria, iar legumele sunt puţine. Au fost mulţi fermieri afectaţi de tuta absolută şi noi credem că din cauza asta producţia este mai mică. Asta înseamnă că legumele au preţ, noi suntem mulţumiţi”, a spus Sorin Dragomir.

În zona Matca sunt aproximativ 1.500 de hectare cultivate în solarii, acesta fiind cel mai mare bazin legumicol al țării.

Tuta Absolută sau Molia minieră a tomatelor, cum îi spun legumicultorii este o molie nocturnă care atacă în principal tomatele, dar se poate răspândi şi la cartofi, vinete, ardei, sau fasole, arată un ghid pentru recunoaşterea şi combaterea bolilor şi dăunătorilor la tomate cultivate în spaţii protejate (sere, solarii, tuneluri), publicat de Ministerul Agriculturii.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.