Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Rovana Plumb: Europa s-a trezit lent

Guvern
rovana plumb

Rovana Plumb, vicepreşedinte al Grupului Socialiştilor şi Democraţilor din Parlamentul European (S&D), a declarat că măsurile adoptate azi de forul europarlamentar, la propunerea Comisiei Europene, constituie un suport pentru sistemele medicale, economiile și cetățenii europeni în contextul Covid-19, dar e nevoie de pași suplimentari pentru ca solidaritatea europeană să funcționeze deplin și eficient.

„Situația fără precedent generată de COVID-19 va duce, din păcate, la o cădere economică abruptă pentru multe state membre. Măsurile pe care Parlamentul și Comisia le adoptă, într-o cooperare decizională binevenită, ar trebui să reprezinte doar începutul unei mobilizări europene care va avea ca vectori principali: condiția de viață sănătoasă, coeziunea socială și relansarea economică. Așa cum se arată în rezoluția europarlamentară pe care am votat-o astăzi, acesta este momentul adevărului pentru Uniunea Europeană. Europa s-a trezit lent. Mobilizarea trebuie să fie de durată”, a declarat Rovana Plumb.

Europarlamentarul social-democrat a precizat că a votat în favoarea pachetelor de sprijinire a sistemului medical european și de ajutorare a celor mai defavorizați dintre cetățenii UE, precum și pentru utilizarea fondurilor europene disponibile în răspunsul comun la impactul pandemiei.

”Cuvântul de ordine îl reprezintă realocarea mai flexibilă a resurselor financiare, astfel încât acestea să poată fi concentrate spre regiunile, întreprinderile și cetățenii în dificultate. Am adoptat, între altele, măsuri pentru transferul nelimitat de resurse în cadrul anvelopelor naționale, între diferitele fonduri europene, între alocări pe categorii și regiuni, precum și pentru aplicarea unei rate de cofinanțare 100% din bugetul UE în cazul programelor finanțate din politica de coeziune, în următoarele 12 luni. Măsurile adoptate de Parlamentul European, la propunerea Comisiei, vizează și creșterea fluxului de numerar, în sprijinul fermierilor, prin majorarea avansului pentru plăţile directe de la 50% la 70%, iar în cazul plăţilor pentru dezvoltare rurală de la 75% la 85%”, a subliniat Rovana Plumb.

„Pachetul legislativ referitor la Inițiativa de Investiții privind răspunsul împotriva Coronavirus - CRII plus adoptat azi răspunde nevoii acute de finanțare, în România. Vreau să mă asigur de pe acum că autoritățile responsabile vor pune în practică toate formele de asistență și flexibilitate din fonduri europene. Răspunsul trebuie să fie prompt și în linia deciziilor de la Bruxelles. Nu trebuie să existe nicio amânare în privința modificării Programelor operaționale, pentru că aceste fonduri trebuie să ajungă cât mai repede la cetățenii români și la companii. Am propus condiții extrem de favorabile IMM-urilor pentru finanțarea nevoilor de capital de lucru, iar banul european trebuie să ajungă la beneficiarii direcți. Vom monitoriza modul în care acești bani vor fi cheltuiți, împreună cu colegii mei din Parlamentul European. Vrem ca România să poată ieși cât mai repede din acestă criză umanitară, socială și economică și fondurile europene sunt deocamdată singura sursă de sprijin de care dispunem”, a declarat Rovana Plumb.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.