Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Rovana Plumb, luată la întrebări de Parlamentul European despre propriile competenţe: Ce planuri ar fi avut pentru Transporturi

Digi24
plumb rovana

Rovana Plumb a răspuns în scris la întrebările Parlamentului European, înaintea audierii în Comisia JURI, că vrea să contribuie la dezvoltarea unui sistem de transport optimizat la nivelul UE. Ea a precizat că va respecta Codul de Conduită și prevederile legate de conflictul de interese.

Rovana Plumb a fost întrebată de către Parlamentul European despre competențele generale și despre cum ar administra portofoliul transporturi în cooperare cu PE.

„Dacă voi fi confirmată în funcția de comisar european, îmi voi asuma în totalitate răspunderea politică pentru activitățile din aria mea de competență. Acord mare importanță principiului colegialității și voi colabora pe deplin cu ceilalți membri ai Colegiului comisarilor. Ca fost ministru al Mediului și ca membru al Comisiei pentru mediu în Parlamentul European, sunt deplin conștientă de urgență adresării problemei schimbărilor climatice și nevoia de a proteja mediul de poluarea aerului, apei și fonică. Sunt mândră de viziunea Comisiei pe termen lung pentru Europa de a deveni primul continent netru din punct de vedere climatic până în anul 2050. Avem nevoie de acțiuni ferme, iar transportul joacă un rol esențial, ținând cont de peste un sfert de gazele cu efect de seră din UE”, a fost răspunsul oferit în scris de către Rovana Plumb, potrivit Mediafax.

"Construirea unei Europe puternice, unite și incluzive, cu nicio diviziune între Nord și Sud, Vest și Est, cu un accent puternic pe egalitatea și corectitudinea socială și convingerea fermă că în unitate stă forța, acesta este ceea ce mă motivează. Lucrul pentru integrarea țării mele în familia europeană și promovarea interesului general al UE, acestea sunt lucrurile care m-au motivat de-a lungul anilor", a mai spus Plumb.

Plumb a mai spus că se angajează să respecte, imediat ce va fi numită în funcție, obligațiile Tratatului legate de independență, transparență, imparțialitate și disponibilitate, definite la Articolul 17 (3) din Tratatul de funcționare al Uniunii Europene.

Întrebată ce garanții poate da Parlamentului European privind independența sa și cum se va asigura că orice acțiuni din trecut, actuale și viitoare va îndeplini nu ar putea ridica dubii asupra exercitării atribuțiilor în cadrul Comisiei, Rovana Plumb a răspuns: „Dacă voi fi confirmată în funcția de comisar european, voi respecta întocmai scrisoarea de misiune și spriritul Tratatului, în special obligația de a acționa în interesul european și fără să primesc instrucțiuni. De asemenea, voi onora Codul de Conduită al membrilor Comisiei Europene și prevederile legate de conflictul de interese. Declarația mea de interese este completă și accesibilă publicului, și o voi actualizata rapid dacă va fi necesar acest lucru”.

Comisia pentru Transporturi și Turism i-a adresat eurodeputatului PSD întrebări despre viziunea pe care o are asupra unor sisteme optime de transport de persoane și mărfuri, luând în considerare pricipalele provocări ale digitalizării, competitivității, reducerea emisiilor de carbon, siguranță, schimbările climatice, protecția mediului, condițiile de muncă și oportunitățile egale pe piața muncii, inclusiv îmbunătățirea drepturilor și protecției pentru lucrătorii în transporturi (în special femei și tineri) și schimbările tehnologice (vehicule autonome, folosirea inteligenței artificiale). Cei din Comisie au întrebat-o și despre pașii concreți în acest sens.

„Viziunea mea pentru un sistem de transport optimizat este una care combină sustenabilitatea, contribuția emisiilor de dioxid de carbon și reducerea poluării. Îmi doresc un sistem de transport optimizat care să fie sigur, inteligent, necostisitor și accesibil. Sistemul de transport trebuie să fie modernizat pentru a face față fluxului de oameni și infrastructurii depășite. Pentru a pune în practică această viziune trebuie să investim în rețelele de transport și să utilizăm inovația digitală. Inovația trebuie să fie însoțită de instruire a abilităților relevante. Condiții de muncă echitabile sunt cheia asigurării unui sector care poate să atragă femei și bărbați tineri în profesii legate de transport”, a explicat Plumb.

Rovana Plumb a primit un vot negativ, joi, în Comisia pentru Afaceri Judiciare (JURI) a Parlamentului European pentru funcția de comisar european. Și Laszlo Trocsanyi, candidatul Ungariei pentru funcția de comisar european pentru extindere și politica de vecinătate, a picat la vot în Comisia pentru Afaceri Juridice.

Comisia pentru Afaceri Judiciare (JURI) explică într-o scrisoare către președintele Parlamentului European David Sassoli că este îngrijorată de faptul că Rovana Plumb ar fi în potențial conflict de interese și există serioase îndoieli că ar putea fi comisar european pentru transporturi.

În replică, David Sassoli transmite președintelui Comisiei JURI, Lucy Nethsingha, că este suspendat comisarul desemnat Rovana Plumb și cere forului legislativ european să precizeze ce măsuri exacte recomandă în această etapă.

Anterior audierii de joi în forul legislativ european, Comisia JURI a trimis o scrisoare Rovanei Plumb, propusă comisar european, în care i-a cerut lămuriri despre un împrumut de 800.000 euro și acțiuni la o companie, care nu ar figura în declarația de avere depusă la Bruxelles, potrivit unui document obținut de MEDIAFAX.

Comisia pentru Afaceri Judiciare din PE se va întruni luni în ședință extraordinară pentru a evalua conflictul de interese real sau potențial al candidaților României și Ungariei pentru funcția de comisar european, respectiv Rovana Plumb și Laszlo Trocsanyi. Ședința Comisiei urmează să aibă loc, luni, în intervalul orar 11.30 - 12.30, ora României, au spus surse europene, pentru MEDIAFAX.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.