Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Roxana Mînzatu: 62 de dosare închise şi progrese în dosare blocate de ani - înregistrate de România la Preşedinţia Consiliului UE

European Parliament
UE PE parlamentul european

În două luni de la preluarea preşedinţiei Consiliului Uniunii Europene, România a închis 62 de dosare, dintre care 38 sunt deja aprobate de ambasadorii statelor membre, restul pregătindu-se să intre în ultima etapă de verificare şi publicare, o bună parte dintre progrese fiind înregistrate chiar în cazul unor dosare blocate de ani de zile la nivel european, a declarat, luni, deputatul PSD Roxana Mînzatu, potrivit agerpres.ro.

Citeste si Se caută înlocuitor pentru Claudiu Manda - Comisia de control al SRI urmează să prezinte raportul privind ANI

"România a ajuns să deţină preşedinţia Consiliului UE într-un moment atipic din multe puncte de vedere: presiunea Brexit-ului, presiunea celor peste 250 de dosare active la nivel european precum şi presiunea trecerii între două cicluri instituţionale, odată cu alegerile europarlamentare din 26 mai", a declarat Roxana Mînzatu, potrivit unui comunicat de presă.

Conform deputatului PSD, marele merit al ţării noastre a fost să-şi construiască strategia corectă, care să poată produce rezultate performante pe atâtea fronturi diferite.

"Iată că strategia României s-a dovedit câştigătoare. În doar două luni de la preluarea preşedinţiei Consiliului UE, am închis mai multe dosare decât a reuşit Austria pe întreaga perioadă de exercitare a mandatului: 62 de dosare închise, dintre care 38 sunt deja aprobate de ambasadorii statelor membre, restul pregătindu-se să intre în ultima etapă de verificare şi publicare", a adăugat deputatul PSD.

O bună parte dintre progresele României au fost înregistrate chiar în cazul unor dosare blocate de ani de zile la nivel european, precum revizuirea directivei privind gazele naturale, aflată în discuţii de mai bine de un an de zile, sau acordul politic provizoriu în privinţa legislaţiei drepturilor de autor. Ţara noastră a mai obţinut rezultate remarcabile şi în ceea ce priveşte instituirea unei autorităţi europene a muncii, combaterea terorismului şi a infracţiunilor grave, transportul mai eficient şi mai sigur, promovarea vehiculelor nepoluante, siguranţa şi transparenţa lanţului alimentar sau instituirea unei autorităţi europene a muncii, a menţionat Mînzatu.

"Un mare merit al României îl reprezintă şi consolidarea unei stări de optimism la nivelul statelor membre, în ceea ce priveşte oportunitatea extinderii proiectului european în zona Balcanilor de Vest, extindere benefică pentru România din punct de vedere economic şi al securităţii", a arătat deputatul PSD.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.