Deputatul PSD Braşov Roxana Mînzatu, fost ministru al Fondurilor Europene, a declarat marţi, într-o conferinţă de presă, că în urma declaraţiilor "fără substanţă" făcute de premierul Ludovic Orban, în cadrul vizitei de vineri, de la Braşov, s-ar putea crede că guvernul liberal nu mai susţine proiectul spitalului regional braşovean deoarece "există o problematică legată de competiţia cu Mureşul".
Conform lui Mînzatu, retragerea Ordinului de Ministru privind stabilirea ariei de acoperire a viitorului spital regional de la Braşov din transparenţă decizională va întârzia elaborarea studiului de fezabilitate de către consultanţii BERD pentru acest proiect, împiedicând realizarea acestuia la termenele avansate de autorităţi.
"Noi am propus braşovenilor un model de suport transpartinic al Braşovului şi cred că am livrat, ne-am ţinut de cuvânt şi spitalul este un exemplu şi aeroportul este altul. (...) Acum PNL guvernează să arate că se poate mai bine, dar au început cu stângul legat de Braşov. Premierul Orban a venit aici cu o serie de declaraţii lipsite de orice substanţă şi, când a fost întrebat de acest gest negativ la adresa Braşovului, nu a putut să dea nici măcar o perspectivă, să spună 'l-am retras şi îl repun peste trei săptămâni'. Să dai răspunsuri aşa, în doi peri, că 'voi susţine aeroportul cum l-am susţinut în 2007-2008' ... Păi cum l-a susţinut? Că a venit la inaugurare? Eu pot să mă uit la guvernul PNL şi să spun că există o problematică legată de competiţia cu Mureşul. Eu nu ştiu, nu am de unde să ştiu", a spus deputatul PSD. Ea a adăugat că aşteaptă de la actualul premier, braşovean de origini, să sprijine în mod real acest proiect.
Ea a arătat că, în perioada în care a fost ministru, "primea trei telefoane pe zi de la consultanţii BERD şi cinci de la primarul Braşovului" să fie urgentată realizarea documentaţiei pentru spital şi şi-a exprimat nedumerirea că premierul nu a comunicat cu edilul George Scripcaru, şi el tot liberal, în această privinţă.
"Nu cred că s-a schimbat urgenţa şi nevoia de când eram noi în guvern. Şi pentru consultaţii angajaţi de la BERD este un proiect de pionierat (...) ne-au cerut în repetate rânduri documente oficiale asumate de guvern, ca să ştie că şi ei investesc şi au intrat într-un proiect viabil. (...) Nu pot să nu subliniez că (...) Ludovic Orban a spus, la vizita la Braşov, că a retras toate documentele guvernului Dăncilă pentru că nu au încredere (...) Lângă el se afla primarul Braşovului, care ştia că el şi consultanţii BERD au cerut acest ordin şi nu era cazul să introducă guvernul Dăncilă în ecuaţie. O discuţie între cei doi ar fi lămurit că e nevoie să lase acel ordin în transparenţă, să-şi finalizeze procedura şi să fie adoptat cât mai rapid. Pe mine m-a uimit", a afirmat deputatul PSD.
La rândul său, senatorul PSD Florin Orţan a declarat că "va intra în opoziţie faţă de opoziţia faţă de spital".
"Avem 2017-2019 un continuu de acţiuni, ca un tango, între Primărie, Minister şi BERD şi, dintr-o dată aceste demersuri sunt întrerupte pentru reconsiderare? Să reconsiderăm ce? Că Braşovul va merita sau nu va merita? (...) Actualul ministru de Finanţe redefineşte priorităţile - probabil că ţara ne vrea proşti şi bolnavi, iar premierul, pentru prima oară în ultimii trei ani, retrage din circuitul documentelor unul fără de care acest proiect nu se poate concretiza", a subliniat medicul Florin Orţan.
Roxana Mînzatu: Declaraţiile premierului Orban despre spitalul regional au fost fără substanţă
Explorează subiectul
Articole Similare

1.921
Ipocrizie de fost magistrat: Horațius Dumbravă despre CCR sau indignarea care ține loc de drept
1.921

377
Ambasada SUA urează românilor un An Nou fericit: '2026 să vă aducă sănătate, bucurie și momente speciale'
377

32
Cristian Popescu Piedone le transmite urări de Anul Nou românilor: 'Un nou început pentru toți'
32

2.015
Călin Georgescu, mesaj emoționant în noaptea de Revelion: 'Vă iubesc mult, pentru că Dumnezeu vă iubește și mai mult'
2.015

769
Premierul Bolojan, rar mesaj optimist în ajun de An Nou: „Anul viitor am încredere că putem depăși greutățile”
769

3.901
De la activism LGBTQ la carnet de partid comunist: Fiica Elenei Lasconi anunță aderarea la PSR, „continuatorul PCR”
3.901

3.502
Numire controversată la Casa de Asigurări de Sănătate București: noua directoare, trimisă în judecată într-un dosar DNA
3.502

4.256
Presupusul iubit al Rodicăi Stănoiu izbucnește după perchezițiile făcute de anchetatori: Mi-au distrus reputația
4.256

39
Mesaj de final de an al lui Eugen Tomac: În 2025, românii au ales soluția cea mai bună. La mulți ani, România Onestă!
39

22
PNL: Intrăm în noul an cu încredere, responsabilitae şi dorinţa sinceră de a face lucrurile mai bine
22

2.339
Fost primar din Brașov, trimis în judecată de Revelion: E acuzat de abuz în serviciu
2.339

4.344
Silviu Predoiu explodează la final de an: România e condusă de niște impostori, politicieni incompetenți
4.344

100
Prahova: Prefectul a emis ordinul de încetare a mandatului primarului de la Ciorani, condamnat pentru furtul buletinelor de vot
100

















Comentează