Danezul Holger Rune şi norvegianul Casper Ruud s-au calificat, joi, în sferturile de finală ale turneului de tenis ATP Masters 1.000 de la Monte Carlo, dotat cu premii totale de 5.950.575 de euro, potrivit Agerpres.
Rune, numărul şapte mondial, a câştigat joi două meciuri, mai întâi l-a învins în turul secund pe indianul Sumit Nagal, cu 6-3, 3-6, 6-2 (2 h 08 min), iar apoi a trecut în optimi de bulgarul Grigor Dimitrov, cu 7-6 (11/9), 3-6, 7-6 (7/2), după trei ore şi jumătate şi după ce a salvat două mingi de meci la 5-6 în decisiv.
În sferturi, Rune îl va înfrunta pe cel mai în formă jucător al momentului, italianul Jannik Sinner, numărul doi mondial.
Ruud, numărul 10 mondial, s-a impus în faţa polonezului Hubert Hurkacz, numărul 8 ATP, cu 6-4, 6-2, iar în sferturi va primi replica francezului Ugo Humbert.
Rezultatele înregistrate joi la Monte Carlo:
Turul II
Holger Rune (Danemarca/N.7) - Sumit Nagal (India) 6-3, 3-6, 6-2
Grigor Dimitrov (Bulgaria/N.9) - Miomir Kecmanovic (Serbia) 6-4, 6-3
Turul III (optimi)
Novak Djokovic (Serbia/N.1) - Lorenzo Musetti (Italia) 7-5, 6-3
Alex De Minaur (Australia/N.11) - Alexei Popyrin (Australia) 6-3, 6-4
Ugo Humbert (Franţa/N.14) - Lorenzo Sonego (Italia) 5-7, 6-3, 6-1
Casper Ruud (Norvegia/N.8) - Hubert Hurkacz (Polonia/N.10) 6-4, 6-2
Stefanos Tsitsipas (Grecia/N.12) - Alexander Zverev (Germania/N.5) 7-5, 7-6 (7/3)
Karen Hacianov (Rusia/N.15) - Daniil Medvedev (Rusia/N.4) 6-3, 7-5
Holger Rune (Danemarca/N.7) - Grigor Dimitrov (Bulgaria/N.9) 7-6 (11/9), 3-6, 7-6 (7/2)
Jannik Sinner (Italia/N.2) - Jan-Lennard Struff (Germania) 6-4, 6-2
Comentează