Rusanda Panfili, Ateneul Român și muzica lui Hans Zimmer - excelența în muzica de film

Autor: Cătălin Lupășteanu

Publicat: 23-10-2024

Actualizat: 23-10-2024

Article thumbnail

Sursă foto: Facebook


Violonista româncă Rusanda Panfili, stabilită în Austria de la vârsta de 12 ani, va concerta pe 9 și 10 Noiembrie la Ateneul Român, împreună cu orchestra belgiană La Chapelle Sauvage, sub bagheta dirijorului Karel de Wilde. Programul este compus dintr-o serie de binecunoscute compoziții semnate de Hans Zimmer, câștigător al două premii Oscar pentru ”The Lion King”, respectiv pentru ”Dune”, potrivit mediafax

Rusanda lucrează de aproape 10 ani alături de compozitorul american de origine germană, Hans Zimmer, atât din perspectiva de solistă în cadrul turneelor internaționale, cât și din cea de contribuitor la coloane sonore pentru filme de lung metraj.

”Dintotdeauna mi-am dorit să explorez noi fațete ale muzicii clasice, să aduc aportul meu personal la evoluția acesteia, să o condimentez cu spiritul românesc. Munca alături de Hans m-a ajutat să îmi înțeleg mai bine propriile rădăcini, să găsesc noi modalități de exprimare artistică și să mă conectez cu artiști absolut formidabili din toată lumea”, declară Rusanda Panfili.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri