Ministrul rus de externe, Serghei Lavrov, a cerut vineri la ONU ajutor pentru reconstrucţia Siriei, în timp ce occidentalii refuză orice contribuţie atât timp cât nu este angajată o soluţie politică, relatează AFP.
''Ţara trebuie reconstruită pentru a permite milioanelor de refugiaţi să revină în Siria'', a declarat Lavrov de la tribuna Adunării Generale a ONU. ''Sirienii trebuie ajutaţi'', a insistat şeful diplomaţiei ruse.
''Dialogul naţional sirian, iniţiat de Rusia, Iran şi Turcia în ianuarie, a creat condiţiile unei soluţii politice'' pe baza rezoluţiilor ONU, a declarat Lavrov.
Aceasta ''include reconstrucţia infrastructurilor distruse pentru a facilita întoarcerea milioanelor de refugiaţi la casele lor''. Concretizarea ''acestui obiectiv stabilit în interesul tuturor sirienilor trebuie să devină o prioritate în eforturile internaţionale şi în activităţile agenţiilor ONU'', a mai spus ministrul rus.
În timp ce regimul lui Bashar Al-Assad a preluat, cu ajutor militar rus şi iranian, controlul unei mari părţi din teritoriul sirian, Moscova insistă din ce în ce mai mult pentru angajarea unei reconstrucţii internaţionale a ţării, distrusă de un război care a durat peste şapte ani.
Occidentalii, SUA, Franţa şi Germania îndeosebi, refuză orice ajutor, mai ales din partea Uniunii Europene, fără o soluţie politică vizibilă.
Rusia a cerut la ONU ajutor pentru reconstrucţia Siriei
Explorează subiectul
București
8°C
Articole Similare

578
Secretele Palatului Buckingham - Boala care l-a răpus pe Prnințul Philp: S-a trezit, s-a spălat, a spus că nu se simte bine şi a murit în linişte
578

780
VIDEO A fost desemnată cea mai bună plajă din Europa. Locul care a dat peste cap ultimul clasament realizat de experți
780

441
Criza petrolului din anii ’70 ar putea părea 'pistol cu apă'. Expert: 'Este mult mai mare decât atunci și mai gravă decât criza gazelor rusești'
441

1.564
Americanii au găsit punctul slab: Scindare în conducerea Iranului și o grupare se arată foarte dispusă la negocieri
1.564

892
Donald Trump întărește forțele armate în Orientul Mijlociu: Mii de parașutiști americani ajung pe front/ Ce misiuni ar putea urma
892

94
Preşedintele croat a anulat un summitul Balcanilor de Vest, după afirmaţiile omologului său sârb
94

2.213
România a evadat la mustață de pe lista neagră, dar alte 5 țări din Europa au intrat: Inclusiv în țările din Occident se erodează democrația
2.213

1.737
Apel neașteptat de la Bruxelles: Europenii, îndemnați să călătorească mai puțin pentru a evita criza energetică
1.737

52
Fostul premier italian Enrico Letta, la conferinţa The Economist: Fragmentarea pe piaţa financiară, în energie şi conectivitate reprezintă cauza principala a slăbiciunilor noastre
52

6.233
VIDEO 'În câteva ore, orașul va arbora steagul rusesc'. Țara europeană care este cel mai simplu de atacat/ Rusia are deja oameni acolo
6.233

102
Donald Trump a convocat 'God Squad'. Soarta animalelor pe cale de dispariție atârnă de o decizie
102

146
Un general iranian salută „noua ordine regională” instituită de Teheran şi aliaţii săi
146

72
Libanul solicită Ucrainei predarea unui bărbat cu presupuse legături cu Mossad
72
















Comentează