Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Rusia a declanșat IADUL în Siria / VIDEO

aviatie Siria

Aviaţia rusă a efectuat marţi 20 de raiduri şi a lovit 12 poziţii ale Statului Islamic în Siria, a anunţat Ministerul rus al Apărării, citat de agenţia TASS.

''Echipaje Su-34, Su-24M şi Su-25 au lansat atacuri asupra a 12 ţinte, reprezentând puncte de comandă, infrastructură, tabere de pregătire şi baze ale luptătorilor din grupările teroriste ale Statului Islamic'', a precizat purtătorul de cuvânt al ministerului menţionat, generalul Igor Konaşenkov.

Aviaţia rusă a lansat primele sale atacuri împotriva poziţiilor Statului Islamic din Siria la 30 septembrie, după ce Consiliul Federaţiei (camera superioară a parlamentului federal rus) a aprobat cererea preşedintelui Vladimir Putin privind utilizarea forţelor aeriene ruse în sprijinul armatei siriene care luptă împotriva jihadiştilor, scrie agerpres.ro

 

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.