Guvernul ucrainean a trimis vineri o notificare oficială Rusiei pentru a o informa că nu va prelungi Tratatul de prietenie, cooperare şi parteneriat din cauza 'agresiunii ruse împotriva Ucrainei', a anunţat ministrul de externe ucrainean Pavlo Klimkin, citat de agenţia de presă EFE şi publicaţia ucraineană Ukrainska Pravda preluate de Agerpres.
'Acesta este un moment foarte important, întrucât încălcarea tuturor prevederilor materiale ale tratatului este argumentată în detaliu în notificare', a indicat Klimkin pe contul de Twitter al Ministerului de Externe al Ucrainei.
Sub hashtagul #StopRussianAggression, şeful diplomaţiei ucrainene explică faptul că 'încălcarea prevederilor Tratatului se referă la agresiunea armată şi hibridă a Rusiei împotriva Ucrainei, presiunea economică şi încălcarea drepturilor cetăţenilor ucraineni'.
La 17 septembrie, preşedintele Ucrainei, Petro Poroşenko, a semnat un decret privind punerea în aplicare a deciziei Consiliului pentru Securitate Naţională şi Apărare (SNBO) privind neprelungirea Tratatului de prietenie, cooperare şi parteneriat cu Rusia, o decizie calificată de Moscova drept un 'pas distructiv' ce reflectă tendinţa de a rupe relaţiile bilaterale.
Ucraina trebuia să notifice oficial Rusia privind încetarea valabilităţii Tratatului bilateral înainte de data de 30 septembrie pentru a evita prelungirea automată a documentului.
În temeiul articolului 40 din tratat, semnat în 1997, durata sa este prelungită automat la fiecare zece ani, în cazul în care părţile semnatare nu îşi exprimă dezacordul cu şase luni înainte de expirarea valabilităţii acestuia.
Astfel, după primirea notificării oficiale din partea Ucrainei, documentul îşi va pierde valabilitatea la 1 aprilie 2019, odată ce guvernul ucrainean îi prezintă preşedintelui Poroşenko un proiect de lege privind denunţarea acordului semnat în 1997.
În plus, Kievul trebuie să informeze ONU, Organizaţia pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE) şi alte organizaţii internaţionale privind denunţarea tratatului bilateral cu Rusia.
Moscova a calificat gestul Ucrainei drept o 'încercare de a servi unor interese geopolitice străine şi propriilor ambiţii politice'.
'Autorităţile ucrainene sunt gata să distrugă cu uşurinţă ceea ce s-a construit în decurs de zeci de ani, să rupă legături care timp de secole au fost forjate de mai multe generaţii de strămoşi ai noştri', a declarat într-un comunicat săptămâna aceasta Ministerul rus de Externe.
În acelaşi timp, Kievul şi-a exprimat deja intenţia de a revizui întreaga bază juridică privind cooperarea cu Rusia, inclusiv acordul privind cooperarea în Marea Asov şi în strâmtoarea Kerci, semnat în 2003.
Rusia a fost notificată că Ucraina nu va prelungi Tratatul bilateral de prietenie din cauza agresiunii ruse
Articole Similare

274
ALERTĂ - Israelul a lansat atacuri puternice asupra Iranului: S-a declarat stare de urgență în toată țara
274

623
Washington a luat o decizie crucială. Mișcarea care a dat industria globală a inteligenței artificiale peste cap
623

1.053
Ce i-a spus Zelenski șefului NATO în legătură cu disponibilitatea Rusiei de a pune capăt războiului
1.053

1.743
Ucraina primește un avertisment dur de la Fondul Monetar Internațional: are nevoie rapidă de reforme pentru a evita presiuni bugetare uriașe
1.743

1.018
Scenariu radical la Washington: Donald Trump mizează pe tarife în locul impozitelor. Analiştii politici rămân sceptici
1.018

1.839
Au descoperit fizicienii o nouă dimensiune a realității? Ipoteza care ar putea schimba radical modul în care înțelegem Universul
1.839

187
Bilanț tragic, după ce un avion al Forțelor Aeriene Boliviene s-a prăbușit în oraşul El Alto
187

1.386
Ruptură totală între Casa Albă și Anthropic: proiectele guvernamentale de inteligență artificială, sistate
1.386

143
Drona interceptată de armata Suediei lângă Malmo era rusească
143

2.049
Iranul face pasul înapoi: a acceptat să nu mai stocheze uraniu îmbogăţit
2.049

213
Viktor Orbán a convenit cu premierul slovac Robert Fico înființarea unei comisii ungaro-slovace pentru a verifica situația conductei de petrol Drujba
213

1.527
Se apropie momentul decisiv: Trump confirmă că o decizie crucială privind Iranul este 'pe masă'
1.527

3.072
Un mic sat din Europa a devenit un adevărat magnet pentru vedete: Tot mai mulți aleg să se mute în localitatea cu un peisaj de vis
3.072

















Comentează