Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Rusia acuză SUA de 'ingerinţă flagrantă' în protestele pentru eliberarea lui Alexei Navalnîi

rusia sua

Ministerul rus de Externe a acuzat Statele Unite de "ingerinţă flagrantă" în afacerile sale interne după ce secretarul de stat Antony Blinken a condamnat duminică represiunea Moscovei împotriva protestatarilor anti-guvernamentali care au ieşit în stradă pentru a cere eliberarea opozantului Alexei Navalnîi, informează DPA.

Citește și: Sondaj CURS: Cum stau partidele în intenția de vot din Capitală

Ministerul rus a răspuns la un tweet al lui Blinken, care a criticat "tactica dură a autorităţilor ruse împotriva protestatarilor paşnici şi a jurnaliştilor'' în timpul manifestaţiilor de duminică din toată ţara.

'Statele Unite condamnă utilizarea persistentă de tactici brutale de către Rusia contra unor manifestanţi paşnici şi a unor jurnalişti pentru a doua săptămână consecutiv, şi îşi reînnoiesc apelul la eliberarea celor care au fost arestaţi, printre care Aleksei Navalnîi', a transmis secretarul de stat Antony Blinken pe Twitter.

Poliţia rusă a arestat duminică peste 3.800 de persoane şi a blocat centrul mai multor oraşe, inclusiv capitala, în timpul noilor proteste care au avut loc în mai multe oraşe din ţară, relatează AFP. La Sankt Petersburg, o altă fortăreaţă a opoziţiei, aproape 3.000 de oameni adunaţi într-o piaţă din centrul oraşului au fost dispersaţi de forţele anti-revoltă. Manifestaţii au avut loc şi în Vladivostok şi Novosibirsk. Autorităţile ruse spun că aceste proteste nu au fost autorizate.

Potrivit organizaţiei OVD-Info, specializată în monitorizarea demonstraţiilor, cel puţin 3.838 de persoane au fost arestate în 82 de oraşe, dar în principal la Moscova (1.080). Printre cei arestaţi se numără şi soţia lui Navalnîi, Iulia, care venise să ia parte la demonstraţie.

Potrivit Uniunii Jurnaliştilor din Rusia, cel puţin 35 de reprezentanţi ai presei au fost arestaţi.

Aceste manifestaţii au urmat unei prime zile de mobilizare, sâmbătă, care a reunit zeci de mii de protestatari şi a dus la peste 4.000 de arestări, precum şi la deschiderea a aproximativ douăzeci de dosare penale.

Alexei Navalnîi face obiectul mai multor proceduri legale, pe care le consideră motivate politic.

Activist anticorupţie şi duşman jurat al Kremlinului, Navalnîi, în vârstă de 44 de ani, s-a întors în Rusia pe 17 ianuarie după luni de convalescenţă în Germania după o presupusă otrăvire pentru care îl acuză pe Vladimir Putin şi serviciile de securitate ruse.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.