Rusia va fi obligată să recurgă la măsuri de retorsiune dacă NATO va decide să desfăşoare patru batalioane în Polonia şi statele baltice, a declarat miercuri un responsabil din MAE rus, citat de agenţiile Interfax şi Reuters.
O asemenea prezenţă a NATO 'ar fi o desfăşurare periculoasă de forţe armate foarte aproape de graniţele noastre', a declarat Andrei Kelin, care conduce un departament al MAE rus. 'Mă tem că aceasta va impune măsuri de retorsiune, despre care Ministerul rus al Apărării vorbeşte deja', a adăugat el.
Citește și: Cum ar arăta Pământul dacă toată gheața s-ar topi / VIDEO
Anterior, ministrul rus al apărării, Serghei Şoigu, a anunţat crearea a două divizii noi în districtul militar Vest şi încă una în districtul militar Sud pentru a contracara creşterea capacităţilor NATO la frontierele Federaţiei Rusiei.
Îngrijoraţi de intervenţiile militare ale Rusiei în Ucraina, oficiali din Polonia şi statele baltice au cerut în mod repetat o prezenţă militară permanentă a NATO în ţările lor. Dar, până în prezent, Alianţa şi-a arătat angajamentul faţă de aceste state doar printr-o prezenţă a unor trupe prin rotaţie, invocând Actul Fondator NATO-Rusia.
Citește și: Marian Vanghelie a fost dus, DE URGENȚĂ, la spital
Totuşi, la sfârşitul lunii martie Pentagonul a anunţat că, începând din februarie 2017, Statele Unite vor avea o brigadă de blindate desfăşurată în Europa de Est. Brigada va fi alcătuită din 4.200 de soldaţi, tancuri şi vehicule blindate. Chiar dacă şi această brigadă va fi desfăşurată tot pe principiul rotaţiei, fiind o prezenţă continuă ea ar urma să aibă practic un caracter permanent. De asemenea, în caz de conflict, această brigadă ar putea forma o divizie completă împreună cu celelalte două brigăzi americane dislocate permanent în Europa, scrie agerpres.ro.
Citește și: A fost filmat orgasmul unei femei de la început până la sfârșit / VIDEO
O decizie privind viitoarea prezenţă a NATO în statele flancului estic, inclusiv în România, va fi luată la summitul NATO, care va avea loc pe 8 şi 9 iulie la Varşovia.
Comentează