Nu vor fi acorduri sau decizii cu privire la Siria, vineri, la New York, unde are loc Adunarea Generală a ONU, a anunţat adjunctul ministrului de externe rus Ghenadi Gatilov citat de Interfax, preluat de Reuters. Motivul invocat de oficialul rus a fost că poziţia Statelor Unite nu permite un astfel de acord. Pe de altă parte, un negociator al opoziţiei siriene a afirmat că nu există niciun indiciu că Rusia, un aliat al preşedintelui sirian Bashar al-Assad, ar fi interesată de un armistiţiu în Siria.
Citește și: EXCLUSIV STIRIPESURSE.RO anunță STIREA ANULUI în România: O mare televiziune se VINDE
Bassma Kodmani, un membru al Comitetului sirian pentru negocieri la nivel înalt, a declarat că singurul mod în care Assad va înceta bombardamentele la Alep doar în cazul în care 'există o ameninţare credibilă de represalii' din partea comunităţii internaţionale. Ministrul de externe francez Jean-Marc Ayrault a declarat că nici guvernul sirian şi nici aliaţii săi nu sunt interesaţi de o soluţionare a conflictului.
'Bombardamentele lansate în ultimele ore la Alep arată că regimul joacă o carte a divizării Siriei şi susţinătorii săi permit să se întâmple aceasta', a menţionat Jean-Marc Ayrault, în cadrul unei conferinţe de presă susţinute la Naţiunile Unite. Ministrul de externe rus Serghei Lavrov se va întâlni vineri la New York, în marja Adunării Generale a ONU, cu omologul său sirian pentru a discuta soluţionarea crizei siriene, a anunţat agenţia RIA Novosti, conform Agerpres.
Comentează