Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Rusia anunță închiderea apelor sale teritoriale din Marea Neagră

vestidinrusia.ro
vas nava mare apa

În apele Mării Negre se desfășoară manevre navale planificate ale Marinei Militare a Rusiei. Încă din 14 aprilie, Flota din Marea Neagră a anunțat că în larg au ieșit fregata ”Admiral Makarov”, micile nave de război purtătoare de rachete ”Graivoron” și ”Vîșnii Volocek”, nave mari de desant, nava purtătoare de rachete pe pernă de aer ”Samum” și dragorul ”Ivan Golubeț”. S-a precizat că echipajele vor efectua trageri de artilerie, simple și comune, la ținte de suprafață și aeriene, relatează Rossiiskaia gazeta.

Tot atunci s-a aflat că navele vor exersa în Marea Neagră acțiuni comune cu un detașament al Flotilei Caspice. Trei șalupe de artilerie și opt de desant, precum și nave de susținere a unității din Marea Caspică au efectuat o traversare pe Canalul Volga-Don. Ele au ajuns în Marea Neagră prin strâmtoarea Kerci și au intrat în subordinarea operativă a Comandamentului de amirali local. Conform planului acestora, gruparea inter-flotă a navelor va fi susținută din aer de aviația Marinei Militare și de mai mult de 50 de avioane de luptă ale Districtului Militar Sudic – avioane de atac Su-27SM și Su-30SM, bombardiere Su-24M și Su-34, precum și de avioane de asalt Su-25SM3, scrie vestidinrusia.ro.

Corpul de armată local și-a desfășurat deja exercițiile de apărare a zonei de coastă a Crimeii. Acțiunile grupului său tactic, care a inclus unități de tancuri, aruncătoare de mine mobile și rachete antiaeriene, echipaje anti-tanc și o companie motorizată de transportoare blindate, au primit o înaltă apreciere din partea comandantului Districtului Militar Sudic, Aleksandr Dvornikov. Acum, pe poligonul Opuk, din Crimeea, ”se vor lupta” unitățile Armatei a 58-a, dislocate din Caucazul de Nord.

Ministerul Apărării și cel de Externe ale Rusiei au cerut în repetate rânduri țărilor occidentale să nu interpreteze aceste manevre organizate de Forțele Armate în sud-vestul țării ca o manifestare de agresiune la adresa Ucrainei. Dar Statele Unite, Germania, Franța și alte câteva țări continuă să vorbească, în mod insistent, despre acțiunile amenințătoare ale Moscovei. Deplasarea trupelor rusești pe teritoriul țării ei este privită acolo aproape ca o pregătire de război împotriva vecinilor, arată RG.

Cu toate acestea, aceiași americani au decis, totuși, să întrerupă drumul distrugătoarelor ”Donald Cook” și ”Roosevelt” spre Marea Neagră. Cum se spune, pentru orice eventualitate….

Poate că aici și-a jucat rolul și interdicția temporară pentru navele militare străine și pentru alte nave de stat de a traversa apele teritoriale ale Rusiei din unele zone ale Mării Negre, interdicție anunțată de Moscova. Se pare că această decizie a speriat nu doar autoritățile Ucrainei, dar și pe protectorii lor occidentali. Reprezentantul oficial al NATO, Oana Lungescu, spre exemplu, a definit decizia ca fiind ”parte a unui model mult mai larg de atitudine destabilizatoare”. Și, imediat, a acuzat Moscova de militarizarea Crimeii, a Mărilor Neagră și Azov.

În realitate, Rusia nu a făcut nimic ilegal. Fostul comandant al Flotei din Marea Neagră, Vladimir Komoedov, a explicat că avem dreptul total de a închide anumite zone maritime pe durata exercițiilor militare, în special, când se procedează la trageri cu rachete și artilerie. Dar și pentru efectuarea unor lucrări tehnice în larg. ”Poate fi și o măsură de avertizare pentru ca navele străine să nu se apropie de marea teritorială a Rusiei – nu vă apropiați atât de mult”, a detaliat amiralul pentru agenția Interfax.

În atenția doamnei Oana Lungescu și a șefilor ei

Între timp, ministrul Apărării, Serghei Șoigu a explicat clar de ce Rusia a fost obligată să organizeze astfel de exerciții și manevre navale, precum și verificări inopinate ale trupelor. El a amintit că, în ultimii trei ani, țările NATO și-au intensificat activitățile militare la granițele Rusiei. În Polonia și în Țările Baltice este întărit efectivul de trupe SUA. A fost adoptat și se pune în practică conceptul american ”patru ori 30”. Comparativ cu anul trecut, s-a dublat intensitatea operațiunilor de recunoaștere aeriană și de o dată și jumătate a celor de recunoaștere pe mare.

Anual, NATO organizează în Europa până la 40 de operațiuni de pregătire operativă, cu o evidentă orientare anti-rusă. Iar în primăvara acestui an, forțele armate ale Alianței au început cel mai amplu exerciţiu din ultimii 30 de ani – ”Defender Europe – 2021”. ”În prezent, trupe americane sunt transferate din partea continentală a Americii de Nord în Europa, traversând Atlanticul. Are loc o deplasare de trupe în Europa, la granițele Rusiei. Principalele forțe sunt concentrate în regiunea Mării Negre și în cea Baltică”, a constatat Șoigu. Potrivit spuselor sale, în total, lângă teritoriul țării noastre vor fi concentrați 40.000 de miliari și 15.000 unități de arme și tehnică de lupă, inclusiv ale aviației strategice.

”Reacționând la activitatea militară amenințătoare a Alianței la adresa Rusiei, noi am adoptat măsuri corespunzătoare”, a spus ministrul. ”În cadrul exercițiilor de control din perioada antrenamentelor de iarnă a avut loc o verificare inopinată a pregătirii de luptă a trupelor din Districtele Militare de Vest și de Sud. În decurs de trei săptămâni, două armate și trei unități ale Trupelor de Desant Aerian au fost dislocate cu succes la frontierele de vest ale Federației Rusiei, în zonele de îndeplinire a unor misiuni de instruire și de luptă”.

Șoigu consideră că trupele au demonstrat o totală pregătire și capacitatea de a îndeplini misiuni de asigurare a securității militare a țării.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.