Rusia ar putea rămâne blocată la Marea Baltică - Decizia care va pune pe gânduri Kremlinul

Autor: Florin Pușcaș

Publicat: 09-07-2024

Actualizat: 09-07-2024

Article thumbnail

Sursă foto: Forțele Navale Române

Țările cu deschidere la Marea Baltică intenționează să achiziționeze în comun mine navale, a declarat marți ministrul german al apărării, Boris Pistorius, scrie Reuters, potrivit Mediafax.

Cele opt țări care doresc să achiziționeze mine navale împreună cu Germania sunt Danemarca, Estonia, Finlanda, Norvegia, Letonia, Lituania, Polonia și Suedia.

Pistorius a declarat că achizițiile comune ar avea multe beneficii, deoarece ar reduce costurile și ar permite partajarea logisticii și a întreținerii.

„Vom economisi bani și ne va ajuta să fim mai eficienți. Și, în plus, contribuim la îndeplinirea obiectivelor de capacitate ale NATO”, a spus el.

Vorbind cu reporterii în marja summitului NATO de la Washington, Pistorius a declarat că Rusia a provocat frontierele din Marea Baltică în mod repetat. „Avem nevoie de capacitățile necesare pentru descurajare și apărare, una dintre acestea fiind minele navale”, a spus ministrul.

Folosită în medie de 1 500 de nave pe zi, Marea Baltică este una dintre cele mai aglomerate căi maritime din lume.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri