Rusia şi Belarus intenţionează să coopereze mai strâns în domeniul apărării, au declarat joi, la Moscova, liderii celor două ţări, transmite dpa și preluat de agerpres.
"Există lucruri vitale care trebuie pur şi simplu întărite - inclusiv securitatea şi apărarea Uniunii noastre statale", a declarat preşedintele belarus Aleksandr Lukaşenko în cadrul întâlnirii cu omologul rus Vladimir Putin, conform informaţiilor furnizate de agenţia de presă Belta.
"Şi vom trasa linii pe care nimeni nu ar trebui să le încalce", a adăugat liderul belarus.
Miercuri, preşedintele rus Vladimir Putin avertizase deja Occidentul împotriva încălcării a ceea ce a descris ca fiind "linii roşii"."Pe unde vor trece, vom decide noi înşine în fiecare caz specific", a precizat liderul de la Kremlin.
Preşedintele Lukaşenko a ameninţat, de asemenea, cu "reacţii adecvate", dar nu a oferit mai multe detalii.
Cei doi aliaţi au convenit să coopereze mai strâns într-o serie de domenii prin intermediul unui tratat, ambii preşedinţi pledând în repetate rânduri pentru aprofundarea cooperării.
"Mai sunt multe de făcut, dar s-au făcut multe", a declarat Vladimir Putin.
La rândul său, Aleksandr Lukaşenko a declarat că vor fi semnate noi acorduri.
Preşedintele belarus se confruntă acasă cu proteste în masă după alegerile contestate din vara trecută. Rusia a promis că va furniza forţe de securitate dacă situaţia din Belarus va escalada. De atunci, cei doi lideri s-au întâlnit în mod repetat. Cu toate acestea, în trecut, preşedintele Lukaşenko a respins temerile că Rusia ar putea anexa Belarusul.
Temeri tot mai mari privind anexarea Belarusului. Lukașenko neagă, dar își bagă țara într-o cooperare tot mai profundă cu Rusia după întâlnirea cu Putin
Explorează subiectul
București
10°C
Articole Similare

27
Un fost ministru de externe iranian a fost rănit grav într-un atac aerian la Teheran
27

498
'Cea mai gravă criză cu care s-a confruntat vreodată NATO' - Alianța, prinsă la mijloc în conflictul lui Trump cu Iranul
498

22
Volodimir Zelenski, discuții cu emisarii lui Trump despre procesul de pace din Ucraina
22

2.197
Iranul întinde mâna spre dialog: Mesajul surprinzător al președintelui Masoud Pezeshkian către poporul american
2.197

1.211
Câinii din Ucraina arată total diferit. Războiul și-a pus amprenta pe animalele al căror aspect s-a schimbat odată cu lupta pentru supraviețuire
1.211

1.116
Trump amenință Europa: Fără implicare în Strâmtoarea Ormuz, Ucraina rămâne fără arme
1.116

2.618
Europa preia frâiele NATO, iar Finlanda îl anunță pe Trump despre schimbare: Ce urmează pentru Alianța Nord-Atlantică
2.618

925
Asia profită după măsurile lui Trump privind sancțiunile impuse Rusiei: 'Nu există altă opţiune'
925

1.397
România intră pe o nouă rută energetică majoră: Transgaz semnează acordul
1.397

2.045
Țările se luptă pentru petrol: O navă care trebuia să aducă motorină în Europa a fost atrasă spre Asia. Pentru o sumă mai mare de bani a schimbat direcția
2.045

3.863
Donald Tusk reacționează la decizia care obligă Polonia și România să plătească Pfizer pentru vaccinurile COVID: 'Nu este o glumă de 1 aprilie'
3.863

45
Franța: China ar trebui să se implice mai mult în redeschiderea Strâmtorii Ormuz
45

2.579
Trump face istorie: Este primul președinte în funcție prezent la o pledoarie la Curtea Supremă. Cere limitarea dreptului la cetățenie prin naștere
2.579
















Comentează