Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Rusia contează pe rezervele sale valutare în cazul unor sancţiuni. Ministrul rus al Finanţelor: 'Avem un scut financiar sub forma rezervelor de aur şi valută'

MSNBC
ucraina rusia

Posibilele sancţiuni occidentale împotriva băncilor ruseşti vor conduce la o creştere a volatilităţii pe piaţă dar Rusia va fi capabilă să facă faţă restricţiilor graţie rezervelor sale valutare abundente, a declarat miercuri ministrul rus al Finanţelor, Anton Siluanov, informează Reuters.

Oficialii americani şi europeni sunt pe punctul de a finaliza un pachet extins de sancţiuni care vor fi introduse dacă Rusia va invada Ucraina. Oficialii de la Moscova au dezminţit că ar avea în vedere o invazie a Ucrainei. Potrivit unor oficiali americani şi europeni citaţi de Reuters, sancţiunile ar putea viza marile bănci şi sectorul energetic rusesc dar nu şi interzicerea accesului Rusiei la sistemul financiar SWIFT.

Potrivit lui Anton Siluanov, sancţiunile împotriva băncilor ruseşti ar fi "neplăcute" dar statul se va asigura că toate depozitele bancare, toate tranzacţiile, inclusiv cele în valută, sunt garantate.

"Slavă Domnului avem suficiente lichidităţi forex şi suficiente rezerve valutare. Avem un scut financiar sub forma rezervelor de aur şi valută, surplusului bugetar şi nivelului redus al datoriei", le-a spus Siluanov jurnaliştilor, potrivit Agerpres.

În cazul în care vor fi introduse noi sancţiuni care vor viza companiile ruseşti din sectorul energiei, Rusia va fi pregătită să îşi redirecţioneze livrările spre alte pieţe, a mai spus ministrul Finanţelor.

Rusia este supusă unor sancţiuni economice şi financiare încă din 2014, când Occidentul a încercat să pedepsească Moscova pentru anexarea Peninsulei Crimeea şi rolul său în conflictul militar din Ucraina. Aceste restricţii au determinat băncile şi companiile ruseşti să îşi reducă dependenţa de pieţele globale de obligaţiuni, în timp ce Rusia s-a concentrat pe refacerea rezervelor valutare şi dezvoltarea propriilor sale sisteme financiare, ca alternativă la SWIFT, Visa sau MasterCard.

Siluanov a insistat miercuri că Rusia va putea să facă trecerea la alte sisteme financiare dacă va fi exclusă din SWIFT. "Ne aşteptăm ca sistemul financiar al ţării să continue să se concentreze pe piaţa internă, în cadrul strategiei "Fortress Russia", şi să facă progrese în ceea ce priveşte suveranitatea digitală şi fintech", a apreciat şi Institute of International Finance.

Potrivit lui Siluanov, posibilele restricţii cu privire la achiziţionarea de obligaţiuni ruseşti ar fi "neplăcute dar nu fatale" pentru Rusia, ţară care la începutul lunii februarie avea rezerve de aur şi valută în valoare de aproximativ 635 miliarde de dolari. Oficialul citat a mai spus că Rusia nu intenţionează să îşi revizuiască planul de împrumuturi pentru 2022, în valoare de 3.300 miliarde de ruble (44 miliarde de dolari), preferând să strângă fonduri via obligaţiuni federale cu cupon fix. După ce situaţia se va calma, Rusia ar putea analiza posibilitate de a testa cererea externă printr-o emisiune de eurobonduri, a spus Siluanov.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.