DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Rusia discută în Parlament un proiect de lege privind anexarea Crimeei

Ucraina-Rusia
''Ţinând cont de data referendumului (din Crimeea, 16 martie), eu cred că există timp pentru a examina această lege în regim normal. Proiectul de lege va fi dezbătut săptămâna viitoare'', a precizat Mironov, citat de RIA Novosti. Parlamentul republicii autonome Crimeea (peninsulă rusofonă din sudul Ucrainei) a votat joi pentru reanexarea regiunii la Rusia şi a decis organizarea unui referendum în acest sens la 16 martie. Ulterior, Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al şefului statului rus, a declarat că preşedintele Vladimir Putin a fost informat în legătură cu solicitarea parlamentului din Crimeea. Regiune cu populaţie majoritar rusofonă, Crimeea a aparţinut mai întâi Rusiei în cadrul URSS, fiind ataşată în 1954 Ucrainei, care făcea parte şi ea din Uniunea Sovietică, la iniţiativa secretarului general de atunci al PCUS, Nikita Hruşciov, de origine ucrainean. După căderea URSS, Crimeea a rămas în componenţa Ucrainei, dar a primit statutul de republică autonomă. Agerpres

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.