Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

FOTO - Cel puțin 5 explozii la Kiev, după ce Rusia a lansat 33 de drone asupra capitalei ucrainene

twitter
kiev-drone

Armata Rusiei a lansat zeci de drone asupra Kievului, duminică dimineaţa devreme, exploziile răsunând în capitala ucraineană şi în regiunea înconjurătoare timp de aproape două ore. În mai multe cartiere ale oraşului au căzut resturi, relatează Reuters.

Forţele aeriene ucrainene au declarat că armata a distrus 26 din cele 33 de drone lansate de Rusia, toate vizând Kievul şi regiunea din jurul acestuia.

Martorii Reuters au auzit cel puţin cinci explozii în Kiev, unde cerul nocturn a fost luminat de exploziile provocate de apărarea aeriană care a atacat dronele. O coloană de fum s-a ridicat de printre clădiri.

Liudmila, o rezidentă din Kiev, a declarat că a auzit bâzâitul dronelor de fabricaţie iraniană înainte ca suflul explozie să spulbere geamurile din clădirea în care locuieşte şi borcanele pe care le avea pe pervaz. "A fost o experienţă foarte înfricoşătoare - nici măcar nu pot să o descriu în cuvinte", mărturiseşte femeia.

Mesajul Primei-Doamne

"Ucrainenii recunosc sunetele de drone, rachete şi apărare aeriană, le auzim zilnic. În această noapte nu am putut dormi - Kievul era sub atac. Distrugerea infrastructurii din nou - din fericire, fără victime. Suntem recunoscători celor care protejează cerul Ucrainei. Avem ziua de astăzi datorită vouă", a scris pe X prima-doamnă a ţării, Olena Zelenska.

Fragmente din dronele doborâte au căzut în cinci districte diferite, au declarat primarul Vitali Kliciko şi administraţia militară a oraşului. Klitschko a anunţat, de asemenea, că o persoană a fost rănită.

Serviciul de stat pentru situaţii de urgenţă a raportat ulterior că resturi au căzut în trei districte, dar că nu au existat pagube grave.

Guvernatorul regiunii Kiev, Ruslan Kravcenko, a scris pe Facebook că o instalaţie de infrastructură nespecificată şi opt case au fost avariate în urma loviturilor din timpul nopţii.

 

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.