DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Rusia începe cele mai mari manevre de apărare antiaeriană din vestul ţării

rachete
Pentru prima dată în istorie, Rusia a reunit într-un singur loc, poligonul Kapustin Iar (Astrahan), toate forţele sale terestre de apărare antiaeriană din Districtul Militar de Vest şi detaşamente ale Flotei Nordului, a informat agenţia ITAR-TASS. 'Este vorba de cele mai mari manevre de apărare antiaeriană din Districtul Militar de Vest', a subliniat purtătorul de cuvânt al acestui grup de forţe, Oleg Kocetkov. La manevre participă aproximativ 3.500 de militari şi peste 1.000 de unităţi de armament din toate regiunile ruse integrate în Districtul Militar de Vest. La sfârşitul săptămânii trecute, Rusia a efectuat ample manevre militare care s-au încheiat după ce camera superioară a parlamentului rus a autorizat intervenţia militară rusă în republica autonomă ucraineană Crimeea. Preşedintele rus, Vladimir Putin, a ordonat atunci plasarea în stare de alertă a unităţilor militare din vestul şi centrul Rusiei, inclusiv zone din apropierea Ucrainei, pentru a testa capacitatea lor operativă. Moscova a lansat acum două zile o rachetă balistică intercontinentală de ultimă generaţie RS-12M Topol de la poligonul Kapustin Iar, unde au început joi manevrele de apărare antiaeriană, potrivit aceleiaşi surse. AGERPRES

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.