O nouă încercare a Moscovei de a-și arăta puterea nucleară. Forţele ruse efectuează exerciţii militare în care sunt implicate lansatoare mobile de rachete nucleare Yars pentru a doua oară în mai puţin de o lună, a informat marţi presa rusă, citată de Reuters, scrie AGERPRES.
Echipaje de lansatoare de rachete din bazinul fluviului Volga, situate la aproximativ 700 de kilometri est de Moscova, urmează să se deplaseze pe o distanţă de peste 100 de kilometri şi să practice exerciţii de camuflaj şi desfăşurare, a raportat agenţia de ştiri Interfax.
Manevrele au loc după exerciţii similare desfăşurate la începutul lunii iulie în cel puţin două regiuni ale Rusiei şi la mai puţin de două luni după exerciţii tactice de desfăşurare a armelor nucleare alături de Belarus.
Ziarul rus Kommersant a informat marţi că sistemele, echipate cu rachete cu focoase multiple, sunt capabile să lovească ţinte la o distanţă de 11.000 kilometri. Ele pot fi montate pe camioane sau instalate în silozuri.
După invadarea Ucrainei în februarie 2022, Rusia a desfăşurat numeroase exerciţii militare pe cont propriu sau cu alte ţări, printre care China sau Africa de Sud. Totodată, Moscova a crescut numărul manevrelor militare de pregătire realizate împreună cu Belarus, cu care a efectuat o serie de exerciţii cuprinzătoare.
Ministrul german de externe sprijină măsuri suplimentare de descurajare prin desfășurarea în Germania de rachete americane cu rază lungă de acțiune
Ministrul german de externe Annalena Baerbock și-a exprimat sprijinul pentru staționarea rachetelor americane cu rază lungă de acțiune pe teritoriul Germaniei, contracarând criticile din cadrul coaliției guvernamentale din care face parte, informează Politico Europe.
„Trebuie să ne protejăm pe noi înșine și pe partenerii noștri baltici împotriva acestei situații, inclusiv printr-o descurajare sporită și prin arme stand-off suplimentare”, a declarat Baerbock într-un interviu acordat edițiilor de duminică ale Funke Media Group.
Aceasta a precizat că, deși Germania și-a dorit un alt fel de relație cu Rusia, țara condusă de Putin reprezintă cea mai mare amenințare la adresa securității țării și a păcii în Europa, anunță Deutsche Welle.
Președintele rus Vladimir Putin a „mărit continuu arsenalul cu care ne amenință libertatea în Europa”, a declarat Baerbock, adăugând că reticența față de orice descurajare suplimentară ”ar fi nu numai iresponsabilă, dar și naivă față de un Kremlin glacial”.
În cadrul summitului NATO de la Washington din 9-11 iulie, Casa Albă și guvernul german au anunțat că SUA vor desfășura din nou temporar în Germania sisteme de rachete care pot ajunge în Rusia. Acestea includ rachete de croazieră Tomahawk cu capacitate nucleară, rachete antiaeriene SM-6 și rachete hipersonice nou dezvoltate.
La începutul acestei luni, Germania și SUA au publicat o declarație comună în care au indicat că Washingtonul va începe ”desfășurări episodice ale capacităților de foc cu rază lungă de acțiune ale Forței sale operaționale multidomeniu în Germania în 2026”.
În urma anunțului, Rolf Mützenich, lider parlamentar al Partidului Social Democrat al cancelarului Olaf Scholz, a avertizat că ”pericolul unei escaladări militare neintenționate este considerabil”, subliniind că rachetele care ar putea fi staționate în Germania au „un timp de avertizare foarte scurt și deschid noi capacități tehnologice”.
Un tratat încheiat în 1988 între SUA și fosta Uniune Sovietică prevedea interzicerea acestor rachete, dar pactul a fost rupt în urmă cu cinci ani. SUA au avut ultima dată rachete staționate în Germania în timpul războiului rece.
Comentează