Rusia își consolidează cooperarea cu vecinii noștri: Serbia sfidează apelurile din partea UE

Autor: Andrei Ștefan

Publicat: 18-10-2024

Actualizat: 18-10-2024

Article thumbnail

Sursă foto: Facebook

Guvernul Serbiei a anunţat joi că a fost convenită cu Rusia "promovarea şi consolidarea cooperării între structurile de securitate" din cele două ţări, informează vineri EFE.

În acest scop, vicepremierul şi fostul şef al serviciilor de informaţii sârbe, Aleksandar Vulin, s-a întâlnit cu înalţi oficiali de securitate ai Kremlinului, conform Agerpres.

Cooperarea cu Rusia va include instruirea serviciilor de securitate sârbe, a anunţat guvernul de la Belgrad într-un comunicat pe site-ul său.

Aleksandar Vulin, un politician în mod deschis pro-rus, a fost decorat în luna ianuarie de către preşedintele Vladimir Putin şi serviciul rus de informaţii FSB pentru meritele sale în dezvoltarea cooperării dintre Serbia şi Rusia.

În noiembrie 2023, Vulin a demisionat din funcţia de şef al serviciului de informaţii sârb BIA, după ce SUA i-au impus sancţiuni, acuzându-l că este implicat în crima organizată transnaţională, operaţiuni ilegale cu narcotice şi pentru că susţine "activităţi maligne" ale Rusiei.

În pofida apelurilor din partea Uniunii Europene şi în contextul în care Serbia îşi negociază de ani de zile aderarea, guvernul de la Belgrad refuză să impună sancţiuni Rusiei şi menţine legături amicale cu Kremlinul, deşi în Ucraina ajung cantităţi mari de muniţie sârbă - potrivit presei - prin intermediul unor ţări terţe.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri