Rusia l-a numit oficial pe Viktor Afzalov comandant al Forţelor Aerospaţiale, în locul generalului Surovikin

Autor: Cătălin Lupășteanu

Publicat: 21-10-2023

Actualizat: 21-10-2023

Article thumbnail

Sursă foto: reuters.com

Rusia l-a numit oficial pe general colonelul Viktor Afzalov comandant-şef al Forţelor Aerospaţiale, în locul lui Serghei Surovikin, demis după rebeliunea armată din luna iunie a Grupului Wagner, condusă de defunctul Evgheni Prigojin, a transmis vineri EFE, citând agenţii de presă ruse, potrivit Agerpres.

Potrivit agenţiilor oficiale TASS şi RIA Novosti, numirea a fost oficializată cu o zi înainte, deşi Afzalov era deja comandant-şef interimar al Forţelor Aerospaţiale încă din luna august.

Afzalov s-a născut la 9 iunie 1968, a absolvit Şcoala Militară Superioară de Radioelectronică de Apărare Aeriană Puşkin (1989), Universitatea Militară de Apărare Aeriană (2000) şi Academia Militară a Statului Major General al Forţelor Armate ale Federaţiei Ruse (2010).

În iulie 2017, a fost numit comandant al Forţelor Aeriene şi Armatei de Apărare Aeriană a Districtului Militar de Est, iar în august 2018, şeful cartierului general al Forţelor Aerospaţiale Ruse.

Generalul Serghei Surovikin a dispărut din prim-plan după o scurtă revoltă a mercenarilor Wagner împotriva conducerii armate în iunie. În timpul revoltei din 23-24 iunie, Surovikin, care a comandat la un moment efortul general de război al Rusiei în Ucraina - ceea ce Moscova numeşte "operaţiune militară specială" - a apărut într-un video, arătând inconfortabil şi fără însemnele militare, îndemnându-l pe liderul mercenarilor Wagner, Evgheni Prigojin, să se retragă.

De la revoltă, care a fost încheiată prin negocieri şi un acord, instituţii de presă din Rusia şi străinătate au relatat că Surovikin a fost investigat pentru posibilă complicitate la revoltă şi ţinut în arest la domiciliu. Relatările nu au fost confirmate oficial.

Prigojin a murit în august într-un accident de avion ale cărui circumstanţe nu au fost nici până în prezent elucidate.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri