Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Rusia plănuiește o lovitură de anvergură în economia mondială

Pinterest
rusia economie

Rusia plănuiește o lovitură de anvergură în economia mondială

După o recoltă record, Rusia intenţionează să exporte peste 65 de milioane de tone cereale, conform datelor Guvernului de la Moscova, transmite DPA, relatează Agerpres.

Cu o recoltă de peste 151 de milioane de tone cereale şi legume - inclusiv aproape 99 de milioane de tone de grâu - Rusia îşi va putea acoperi propriile necesităţi şi va putea expedia cantităţi record "partenerilor străini", a afirmat marţi ministrul Agriculturii, Dmitri Patruşev, conform presei ruse de stat.

Rusia a încheiat precedentul sezon cu exporturi record de 60 de milioane de tone cereale.

Conform declaraţiilor lui Dmitri Patruşev, Rusia a realizat deja al doilea cel mai ridicat randament la cereale din istoria ţării, în sezonul dintre verile anilor 2023 şi 2024. Şi alte recolte de produse agricole, cum ar fi orez şi cartofi, au crescut în 2023, a adăugat oficialul rus.

Context

După invadarea Ucrainei, sectorul agriculturii din Rusia s-a confruntat cu sancţiuni, iar autorităţile de la Kiev au acuzat Moscova că de la începutul invaziei s-au furat cereale ucrainene în valoare de un miliard de dolari.

În mod repetat preşedintele rus Vladimir Putin s-a plâns de sancţiunile care, susţine el, afectează exporturile de cereale ruseşti. Rusia a început în 17 noiembrie livrările gratuite de cereale promise de Putin către mai multe ţări africane, primele fiind Somalia şi Burkina Faso.

 

Preşedintele rus a promis să livreze cereale cu titlu gratuit în şase ţări africane, cu ocazia summitului Rusia-Africa, organizat în iulie la Sankt Petersburg, la scurt timp după ce Moscova s-a retras din acordul care permitea exportul cerealelor ucrainene prin Marea Neagră.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.