DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Rusia, replică fermă pentru SUA: Proiectul Nord Stream 2 va fi finalizat în pofida sancţiunilor

putin trump

Construcţia gazoductului Nord Stream 2 va fi finalizată în pofida sancţiunilor americane, pentru că ţările europene au un interes economic clar în proiect, a afirmat duminică ministrul rus de Externe Serghei Lavrov, la o emisiune de televiziune, relatează Sputnik, conform news.ro.

”Acesta (proiectul) va fi finalizat în pofida tuturor acestor ameninţări. În primul rând sunt convins că europenii îşi înţeleg interesul comercial. În al doilea rând, sunt interesaţi în asigurarea securităţii energetice pe termen lung. Şi în al treilea rând, desigur, au fost umiliţi. Am auzit declaraţiile, inclusiv de la Berlin, care arată că partenerii noştri europeni au încă un simţ al demnităţii”, a spus Lavrov la emisiunea ” Marele joc”, difuzată de postul rus Channel One.

Lavrov a dat asigurări moderatorului emisiunii că gazoductul Nord Stream 2 va fi finalizat ca şi TurkSteam, adăugând că TrukStream urmează să fie inaugurat în două-trei săptămâni.

Ministrul a mai afirmat că Rusia va răspunde cu certitudine sancţiunilor amerciane şi că le va lua în considerare în construirea relaţiilor cu Washingtonul.

Zi de foc în Parlament - Guvernul Orban își asumă răspunderea pe banii țării

”Vom răspunde sancţiunilor, dar într-un mod care să nu ne afecteze. Dar vom răspunde în mod sigur. Şi, desigur, vom ţine cont de ele la construirea relaţiilor noastre”, a spus Lavrov.

În opinia sa, este dificil de înţeles aprobarea a ceea ce a numit ”o lege a sancţiunilor din iad”, având în vedere că îi cunoaşte pe mulţi dintre politicienii din ambele camere ale Congresului.

”Nu m-am gândit niciodată că politicienii poate lua astfel de decizii, care nu îi onorează pe politicienii serioşi”, a subliniat Lavorv.

Frumoasa Croației, învinsă în primul tur al alegerilor prezidențiale: Cine a câștigat primul tur, potrivit rezultatelor parțiale

Vineri, preşedintele Donald Trump a semnat legea referitoare la apărarea naţională, care include sancţiuni împotriva proiectelor de gazoducte Nord Stream 2 şi TurkStream, alături de alte măsuri.

Sâmbătă, Departamentul Trezoreriei a anunţat că sancţiunile au intrat deja în vigoare şi a cerut oprirea imediată a lucrărilor la aceste proiecte. Ulterior, Berlinul a respins ”cu fermitate” sancţiunile împotriva companiilor germane şi europene implicate în proiectul Nord Stream 2.

Nord Stream 2 este un proiect comun al grupului rus Gazprom cu cinci companii europene – compania franceză ENGIE, grupul austriac OMV, grupul anglo-olandez Royal Dutch Shell şi companiile germane Uniper şi Wintershall. Proiectul implică construcţia a două conducte cu o capacitate totală de 55 de miliarde de metri cubi de gaze pe an, de pe coasta rusească, pe sub Marea Baltică şi până în Germania.

Ucraina se opune în mod activ construcţiei Nord Stream 2 de teamă că va pierde veniturile din tranzitul gazelor ruseşti pe teritorul său.

Statele Unite consideră că proiectul este unul politic şi că pune în pericol securitatea energetică a Europei.

Rusia a afirmat în repetate rânduri că proiectul Nord Stream 2 este pur comercial şi competitiv şi a indicat că nu implică oprirea tranzitului gazelor ruseşti prin Ucraina către Uniunea Europeană.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.