Rusia se aliază cu Israelul: Ce planuri au cele două ţări

Autor: Gabriel Zamfirescu, Redactor

Publicat: 21-04-2016

Actualizat: 21-04-2016

Article thumbnail

Sursă foto: telegraph.co.uk

Premierul israelian Benjamin Netanyahu a declarat joi că a venit la Moscova pentru a discuta despre o coordonare militară mai strânsă pentru a se evita incidentele între Israel şi Rusia, ţară care a lansat anul trecut o operaţiune militară în Siria în sprijinul preşedintelui Bashar al-Assad, relatează Reuters.

La începutul discuţiilor cu preşedintele rus Vladimir Putin, premierul Netanyahu a declarat că Înălţimile Golan reprezintă o 'linie roşie' pentru Israel. 'Facem totul pentru a preveni apariţia unui alt front al terorii împotriva noastră pe Înălţimile Golan', a adăugat el. Potrivit Xinhua, Netanyahu, care urmează să se întoarcă în ţară joi seara, urmează să discute cu preşedintele rus despre situaţia din Siria şi vânzările de arme între Rusia şi Iran. Este pentru a treia oară, în ultimele şase luni, când cei doi lideri se întâlnesc. Oficiali militari israelieni şi ruşi s-au întâlnit de mai multe ori în ultimele luni pentru a coordona acţiunile celor două ţări în jurul teritoriului Siriei, precizează sursa citată.

Potrivit biroului premierului israelian, cei doi vor vorbi despre coordonarea dintre forţele israeliene şi cele ruse rămase în Siria vecină, cu scopul de a preveni accidentele, precum şi eforturile de a susţine un armistiţiu în Siria, anunţă Agerpres.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri