Rusia şi China au recurs la dreptul lor de veto joi pentru a respinge o rezoluţie propusă de Germania, Belgia şi Kuweit în Consiliul de Securitate al ONU care cerea instituirea unui regim de încetare a focului în provincia siriană Idlib, text aprobat de ceilalţi 12 membri ai acestui for, potrivit France Presse preluată de Agerpres.
Acesta este al 13-lea veto la care recurge Rusia în cazul unei rezoluţii ONU cu privire la Siria de la începutul conflictului din această ţară în 2011. Guineea Ecuatorială, membru nepermanent, s-a abţinut de la vot.
Textul respectivei rezoluţii a făcut obiectul unor negocieri timp de 15 zile. Rusia a pledat, fără succes, pentru ca încetarea focului să prevadă excepţii pentru 'operaţiunile teroriste' efectuate în provincia Idlib (nord-vest).
Solicitarea Rusiei a fost considerată inacceptabilă pentru autorii rezoluţiei, întrucât ar fi deschis calea pentru numeroase interpretări şi ar fi condus la posibile noi atacuri asupra unor obiective civile în Siria. Cei trei coautori ai textului au acceptat însă o referire la 'măsuri antiteroriste', cu condiţia să fie respectat dreptul internaţional, a subliniat Germania.
Ambasadorul rus la ONU, Vasili Nebenzia, a denunţat 'explozia activismului umanitar' în rândul altor membri ai Consiliului de Securitate cu fiecare progres în preluarea sub control al teritoriului ţării de către regimul sirian.
'Este acelaşi cântec, teroriştii se transformă în reprezentanţi ai opoziţiei', a ironizat diplomatul rus. 'Rezoluţia a fost de la început sortită eşecului şi voi aţi divizat în mod deliberat Consiliul de Securitate', cu câteva zile înainte de Adunarea Generală anuală a ONU la nivel de şefi de stat şi de guvern, a acuzat el.
Raidurile continuă sporadic la Idlib după patru luni de bombardamente efectuate de regimul sirian. ONU avertizează din primăvară împotriva deteriorării situaţiei umanitare în această provincie unde trăiesc circa 3 milioane de persoane, între care 1 milion de copii.
Rusia şi China au blocat prin veto o rezoluţie ONU care cerea instituirea încetării focului în Idlib
Explorează subiectul
București
9°C
Articole Similare

48
Irakul ocolește Strâmtoarea Ormuz și reia exporturile de petrol
48

2.638
Retragerea SUA din NATO - Democrații și Republicanii americani fac front comun împotriva lui Trump
2.638

33
Rusia este pregătită să contribuie la soluționarea conflictului din Iran, anunță Kremlinul
33

3.220
Coiful de la Coțofenești - Ministerul Culturii face o precizare importantă / Fost director: „Coiful a fost scăpat, ulterior îngropat!”
3.220

1.917
Atac masiv asupra Ucrainei - Sute de drone au făcut ravagii în vestul țării
1.917

67
Bombardamente israeliene în Liban - Peste 40 de agenți Hezbollah ar fi fost uciși
67

2.484
Scandal uriaș în Asia! China, acuzată că a sabotat cablurile Taiwanului – scenariu „Nord Stream” în Pacific
2.484

69
SUA cer Spaniei o anchetă după eutanasierea unei tinere spaniole paraplegice
69

6.143
Reacție violentă de la Teheran după discursul lui Donald Trump: ”acest război va continua până la umilirea vostră, dezonoarea voastră, ultimele voastre regretele şi capitularea voastră”
6.143

55
Cum gestionează China criza carburanților - Companiile private de rafinare trebuie să menţină producţia chiar dacă lucrează în pierdere
55

72
Emmanuel Macron se îndreaptă spre Coreea de Sud după vizita sa în Japonia
72

6.416
VIDEO „Ultimul dictator al Europei” se pregătește de război! Lukașenko: „Vom răspunde. Pentru asta ne pregătim!”
6.416

6.147
Donald Trump s-a supărat pe Londra și Paris: ”Emmanuel Macron este maltratat de soţia sa”/ Reacția lui Macron
6.147
















Comentează