Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Rusia şi SUA s-au înfruntat în Consiliul de Securitate al ONU pe tema Ucrainei

DW
rusia sua

Rusia şi SUA s-au înfruntat luni în Consiliul de Securitate al ONU pe tema trupelor comasate de Moscova în apropiere de frontiera cu Ucraina, ţările occidentale intensificându-şi eforturile diplomatice pentru a evita declanşarea unui conflict militar, relatează AFP.

Chiar înaintea ca reuniunea să înceapă oficial, preşedintele american Joe Biden a avertizat că "dacă Rusia nu revine la diplomaţie şi atacă Ucraina, ea va purta întreaga responsabilitate pentru aceasta şi va suporta consecinţe rapide şi severe".

Citește și: Danemarca este pregătită să furnizeze echipamente militare Ucrainei

Această reuniune a Consiliului de Securitate, prevăzută să înceapă la ora locală 16:00 GMT se desfăşoară la cererea SUA şi "este o etapă decisivă pentru a face lumea să vorbească pe o singură voce" despre această criză, a avertizat Biden într-un comunicat, potrivit Agerpres.ro.

Cu puţin timp înainte, ambasadorul Rusiei la ONU, Vasili Nebenzea, a acuzat Washingtonul că încearcă "să creeze isterie" şi "să înşele comunitatea internaţională" cu "acuzaţii nefondate".

Citește și: Franța profită de tensiunile internaționale pentru a se poziționa diferit față de Rusia - Putin și Macon, a doua discuția în patru zile

Nu există "nicio probă" că Rusia intenţionează să lanseze o operaţiune militară în Ucraina, a declarat Nebenzea, citat de Reuters.

Omologul său american Linda Thomas-Greenfield i-a replicat că desfăşurarea a peste 100.000 de militari ruşi în apropiere de Ucraina ameninţă "securitatea internaţională" şi justifică o dezbatere publică la ONU.

Linda Thomas-Greenfield a acuzat de asemenea Rusia, cu "dovezi", că vrea să desfăşoare până la începutul lunii februarie peste 30.000 de militari" suplimentari în Belarus, al cărui regim este foarte apropiat de Kremlin, relatează AFP.

Citește și: Americanii amenință elita rusă de la Kremlin: 'Nu îşi vor mai putea folosi soţiile sau alţi membri de familie ca intermediari'

Aceste efective vor fi "la mai puţin de două ore la nord de Kiev", a spus ambasadoarea americană, indicând că Rusia a desfăşurat deja 5.000 de militari în Belarus, între care forţe speciale, rachete şi baterii antiariene.

Rosemary DiCarlo, secretar general adjunct al ONU pentru afaceri politice, a reacţionat imediat: nu există "nicio alternativă la diplomaţie" în această criză. "Nu ar trebui să existe nicio intervenţie militară acolo", a adăugat ea.

La rândul său, preşedintele Biden urmează să-l primească luni pe emirul Qatarului, şeicul Tamim bin Hamad al-Thani, cu care va discuta despre securitatea în materie de gaze a Europei şi despre mijloace de a "asigura stabilitatea aprovizionării cu energie pe plan internaţional", potrivit Casei Albe.

Citește și: 'Diplomația înaintea Războiului; Adevărul înaintea Minciunilor' - Editorial de David Muniz, Chargé d’ Affaires al SUA

Moscova este acuzată de la sfârşitul anului 2021 că a comasat peste 100.000 de soldaţi la frontiera ucraineană în vedere unui atac.

Rusia neagă orice intenţie belicoasă, cerând totodată garanţii scrise pentru securitatea sa, între care respingerea unei aderări a Ucrainei la NATO şi încetarea consolidării militare a Alianţei Nord-Atlantice în Est.

Această cerere-cheie a fost respinsă de SUA în cursul săptămânii trecute într-un răspuns scris transmis Moscovei. Kremlinul a indicat că reflectează asupra unei reacţii.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.