Purtătorul de cuvânt al Kremlinului şi-a exprimat vineri speranţa că SUA nu vor face niciodată publică stenograma vreunei convorbiri telefonice dintre preşedintele rus Vladimir Putin şi cel american Donald Trump, relatează dpa şi Reuters potrivit Agerpres.
"Vrem să sperăm că, în cadrul relaţiilor noastre bilaterale, care oricum au deja destule probleme serioase, nu va apărea o astfel de situaţie", a spus Peskov, potrivit agenţiei TASS.
Comentariile sale survin după ce SUA au făcut public un transcript al unei convorbiri datate 25 iulie dintre Trump şi preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski, discuţie care joacă un rol central în procedura de destituire iniţiată împotriva liderului de la Casa Albă, acuzat că a făcut presiuni asupra omologului său ucrainean să-l denigreze pe Joe Biden - rival al lui Trump în perspectiva alegerilor prezidenţiale din 2020 -, al cărui fiu deţinuse o poziţie importantă într-o companie de gaze ucraineană.
Donald Trump a asigurat că SUA au obţinut permisiunea guvernului ucrainean de a face publică înregistrarea.
Purtătorul de cuvânt al Kremlinului a insistat vineri că publicarea transcrierii reprezintă o "practică neobişnuită". "Astfel de discuţii între şefi de stat sunt clasificate sau strict secrete, aceasta este practica standard în toată lumea", a asigurat el
Rusia speră că SUA nu vor face publice şi convorbirile Putin-Trump
Explorează subiectul
București
11°C
Articole Similare

16
OpenAI solicită unor state să investigheze comportamentul anticoncurențial al lui Elon Musk
16

307
LIVE TEXT - Război în Ucraina: Kievul a lovit cu drone unul dintre cele mai importante noduri de export petrolier ale Rusiei de la Marea Neagră
307

388
Ucraina lovește unitatea chimică ce alimentează producția de muniție a Rusiei
388

58
Donald Trump, a somat din nou Iranul să deschidă Strâmtoarea Ormuz
58

650
România își face loc printre marile puteri auto ale Europei: A depășit țări precum Ungaria, Italia, Suedia și Portugalia
650

1.437
Salvarea spectaculoasă din Iran - Trump amenință cu închisoarea un jurnalist
1.437

1.323
Iran refuză să cedeze: SUA 'nu sunt pregătite' pentru un armistiţiu permanent. Strâmtoarea Ormuz nu se redeschide
1.323

104
Populația sufocă Pământul - Suntem prea mulți
104

2.826
Verdict istoric: Rusia, scoasă din joc de Ucraina în zonele ocupate
2.826

1.872
Un dispozitiv de urmărire a fost depistat pe mașina unei magistrate care îl judecă pe oligarhul Vladimir Plahotniuc
1.872

2.258
Amenințările ministrului Apărării funcționează: România primește dronele de la israelieni (presă)
2.258

5.483
VIDEO Lista neagră făcută de Trump: țările care NU au ajutat SUA în misiunile demarate de Trump / Președintele SUA a „spălat” pe jos cu NATO
5.483

1.232
Războiul din Orientul Mijlociu afectează Ucraina: "Rezervele noastre de rachete se epuizează”
1.232
















Comentează